Cât creşte preţul parcărilor din centru

Cât creşte preţul parcărilor din centru
Primăria propune modificări la preţurile parcărilor din zona I a Clujului.

"Pe zona I va fi încă o creştere de tarife, anul viitor. Nu am încă o propunere de la colegii mei, aștept să o formuleze. Deocamdată nu pot spune dacă se prețul se dublează, se triplează sau crește cu 15%. Va fi şi o dezbatere publică pe această temă.

S-a văzut că mărirea de preț de anul trecut a permis tot mai multor persoane să își parcheze maşina în zona centrală. Acestei zone îi vor fi alipite străzi care acum sunt în zona II. Mă refer la o parte din strada Clinicilor, unde mulți oameni care vin la spital și nu au unde să parcheze", spunea, în luna septembrie, viceprimarul Dan Tarcea.

Ei bine, lista de preţuri a apărut (AICI). Este consultare publică şi a fost modificată „în sus" cu 25%. Nu se ştie deocamdată dacă va fi organizată şi o dezbatere publică pe acest subiect. Concret, potrivit proiectului, pentru o oră de parcare în zona I, un şofer va achita 5 lei în loc de 4, iar, pentru două ore, 10 lei în loc de 8.

În zona II, preţul de 5 lei va fi perceput pentru două ore de parcare, iar cel de 10 lei, pentru patru ore. Şi aici creşterea este de 25%. Rămân la fel preţurile din zona II pentru o jumătate de oră şi o oră, adică 1, respectiv 2 lei.

Se mai coboară şi ştacheta de timp: limita maximă pentru parcarea în zona I va fi de două ore, nu de trei, ca până acum. Această prevedere va funcţiona însă numai pentru parcările cu barieră, întrucât la bordură maşinile nu au nicio restricţie de timp. După cele două ore, se vor plăti câte 10 lei pentru fiecare oră.

În continuare, nu se vor putea elibera abonamente pentru zona I. Excepţiile vizează două bănci şi Universitatea Babeş-Bolyai, care au câte două locuri rezervate şi achită pentru fiecare câte 300 de lei.

"Aceasta este propunerea Primăriei Cluj-Napoca, şi anume de a creşte preţurile cu 25%. În cazul parcării de o jumătate de oră, preţul rămâne tot 2 lei pentru că dorim să încurajăm parcările de scurtă durată.

Modificăm şi plafonul de timp până la care se poate parca, de la 3 la 2 ore; va fi valabil în parkinguri, dar căutăm soluţii şi pentru parcarea la bordură: vor fi senzori în asfalt sau camere mobile care să treacă tot la 2 ore pe străzile din zona ultracentrală. Încă nu avem o soluţie clară, dar o vom găsi până la finele anului viitor", a declart viceprimarul Dan Tarcea. 

Proiectul de pe website-ul municipalităţii mai prevede o creştere de preţ pentru pierderea tichetului sau a cardului, de la 30 la 100 de lei. În parkingurile de cartier, preţurile ar urma să rămână la nivelul celor din 2017. De asemenea, toate tipurile de abonamente au rămas la cotele din acest an.

Documentul arată şi că, de anul viitor, parcarea se va putea achita inclusiv on-line, cu cardul, prin intermediul aplicaţiei sau a website-ului pus la dispoziţie de municipalitate. Momentan, acest lucru nu este posibil.

"Eu doresc să fie cuprinsă în actuala aplicaţie Cluj Parking. Gândim o soluţie scalabilă prin care să putem integra, în viitor, orice soluţie care poate să existe pe piaţă", a explicat Marcel Ielcean, specialistul în informatică al primăriei. 

Momentan, în zona I sunt 26 de străzi: Baba Novac, Bolyai, E. de Martonne, Emil Isac, Eroilor, I. C. Brătianu, I. Maniu, M. Kogălniceanu, O. Petrovici, P-ța Unirii, S. Micu, St. O. Iosif, H. Oberth, Universităţii, V. Fulicea, C. Daicoviciu, Paul Chinezu, V. Alecsandri, S. Brassai, D. Ferenc, Emil Zola, Gaal Gabor, Tipografiei, Cotită, Sindicatelor, F. D. Roosevelt. La acestea ar urma, cel mai probabil, să fie ataşate şi alte străzi foarte aglomerate din oraş, cum ar fi, de exemplu, Clinicilor, Bariţiu, Dorobanţilor sau Avram Iancu.

 

Comenteaza