Care a fost cea mai bună destinație de vacanță de pe Aeroportul Cluj în 2021

Care a fost cea mai bună destinație de vacanță de pe Aeroportul Cluj în 2021

Chiar dacă este pandemie, numărul de pasageri în anul curent pe zborurile turistice de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a depășit cifra din 2019 când nu exista această problemă.

Destinația preferată a clujenilor pentru vacanțele în străinătate în acest an pandemic a fost Hurghada (Egipt), a anunțat directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo. 

„Este foarte important că am depășit numărul de 1 milion de pasageri pe anul acesta. La începutul anului nu estimam că vom atinge această cifră. În ceea ce privește traficul pe această vară, ca aeroport regional, suntem printre primele aeroporturi din Europa ca reluare a traficului, pe lunile august-septembrie am avut aproximativ 80% față de traficul din 2019.

Totuși, avem o noutate absolută, chiar dacă pare puțin ciudat. Numărul de pasageri pe zborurile turistice în 2021 a depășit numărul de pasageri pe zborurile turistice din 2019. În plină criză, clujenii și cei din regiune au mers mult mai mult pe destinațiile turistice. După o perioadă de închidere clujenii au dorit să iasă, au dorit să meargă în vacanță”, a declarat, David Ciceo, la un post de radio local.

Direcotrul Aeroportului din Cluj a mai spus că pe tot anul 2019 au fost 103.000 de pasageri pe zborurile turistice, în schimb, anul acesta deja sunt înregistrați 106.000 de pasageri, iar zborurile mai continuă.

„Surpriza foarte plăcută anul acesta a fost Hurghada. Antalya era tradițional cea mai bună destinație pentru turism, dar Hurghada a depășit foarte mult. La sfârșitul lunii septembrie se termină zborurile spre Grecia sau Tunisia, însă Hurghada va fi disponibilă și în octombrie. În lunile martie-aprilie-mai am avut și 20 de zboruri pe săptămână în Egipt, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria aeroportului clujean”, a precizat Ciceo.

Comenteaza