Când vom avea spital regional de urgenţă

Când vom avea spital regional de urgenţă
Consilierii judeţeni ai PDL i-au cerut preşedintelui Horea Uioreanu să grăbească proiectului Spitalului Regional de Uregnţă. Uioreanu a arătat că nu dispune încă de terenul din Floreşti.

În şedinţa Consiliului Judeţean de ieri, preşedintele Horea Uioreanu a acceptat să introducă pe ordinea de zi propunerea consilierilor PDL privind demararea licitaţiei pentru reactualizarea studiului de fezabilitate ce vizează construcţia Spitalului Regional de Urgenţă. Uioreanu a arătat, însă, că în acest moment, administraţia judeţeană nu dispune de întreg amplasamentul stabilit pentru acest proiect în incinta unităţii militare din Floreşti, deoarece Ministerul Apărării nu a reuşit să-şi mute depozitul de muniţie. Liderul consilierilor PDL, Alexandru Coroian, i-a sugerat lui Uioreanu să ceară ajutorul colegilor din USL care se află la guvernare.

Proiectul Spitalului Regional de Urgenţă rămâne în stand-by, având în vedere că plenul Consiliului Judeţean nu a adoptat propunerea avansată de reprezentanţii PDL. Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu a menţionat că atâta timp cât terenul vizat pentru acest proiect nu este liber de sarcini, nu poate fi demarată nici o procedură de ahiziţie publică. „Deocamdată nu avem de ales, trebuie să aşteptăm ca Ministerul Apărării să-şi mute depozitul de muniţie de pe amplasamentul unităţii militare din Floreşti. Din câte mi s-a spus, procedura nu este încă finalizată, aşa încât nu putem semna încă procesul verbal de predare-primire. Asta nu înseamnă că noi nu facem demersuri pentru a continua acest proiect", a spus Uioreanu. Proiectul Spitalului Regional de Urgenţă este prevăzut pe un amplasament de 14 hectare, situat în incinta unităţii militare din Floreşti. Terenul a fost transferat prin hotărâre de Guvern în proprietatea administraţiei judeţene. Numai că administraţia judeţeană a primit cu proces verbal doar o suprafaţă de 6 hectare, urmând ca după ce va fi mutat depozitul de muniţie al Armatei, să poată să preia şi cea de-a doua suprafaţă, de opt hectare.

Consilierii PDL l-au acuzat pe Uioreanu că nu face nici un demers pentru a grăbi procedura de mutare a depozitului. „Degeaba vă plângeţi de moştenirea grea. Sunteţi de câteva luni la conducerea Consiliului Judeţean, trebuia să rezolvaţi problema, nu să tot daţi vina pe vechea conducere", a spus liderul consilierilor PDL, Alexandru Coroian. Colegul său de partid, Horaţiu Cătărig, a subliniat că Uioreanu ar fi trebuit să se folosească de relaţiile sale din USL pentru a grăbi procedura de la Ministerul Apărării. Uioreanu a răspuns că lucrurile nu se rezolvă peste noapte şi că se aşteaptă ca de anul viitor să poată demara acest proiect. „Deocamdată suntem blocaţi inclusiv de faptul că Primăria Cluj-Napoca şi Primăria Floreşti şi-au redirecţionat banii destinaţi acestui proiec. Iniţial, aveam un parteneriat cu cele două administraţii amintite. Fiecare entitate se obliga să aloce o sumă de bani pentru a susţine cheltuielile de actualizare a studiului de fezabilitate. Din păcate, acum nu mai putem beneficia de acest sprijin. Vom începe anul viitor de la zero, cu un nou buget, studiu de fezabilitate, proiect tehnic şi de abia apoi vom putea demara şi procedura pentru atragerea unui investitor", a spus Uioreanu. Ca atare, consilierii USL au respins proiectul PDL.

 

Comenteaza