Când are loc campania ECOmuna Florești. Pivariu: „Aduceți bateriile uzate și noi vă premiem pe TOȚI”

Când are loc campania ECOmuna Florești. Pivariu: „Aduceți bateriile uzate și noi vă premiem pe TOȚI”
| Foto: centrucolectaredeseuri.ro

O campanie de colectare de baterii uzate va avea loc în comuna Florești, de ziua Globală a Reciclării, joi, 18 martie.

Edilul Floreștiului, Bogdan Pivariu, i-a invitat pe cetățenii comunei să se alăture campaniei și să aducă bateriile uzate (mici) și colectate, joi, 18 martie, în Parcul Poligon, între orele 17-19, fiind premiați în schimbul lor. „Resursele naturale ale pământului sunt esenţiale pentru supravieţuirea şi dezvoltarea viețuitoarelor. Multe resurse sunt limitate și de aceea este important să le conservăm. Altele se regenerează dar, de cele mai multe ori, au nevoie de niște condiții pentru a se întâmpla acest lucru.

Abuzul continuu al omului față de mediu, prin gestionarea ineficientă a resurselor și deșeurilor, nu face decât să afecteze inclusiv potențialul regenerativ al unor resurse care ar avea această capacitate. Campania ECOmuna Florești, are în centru colectarea de baterii uzate (mici), acestea fiind printre cele mai periculoase deșeuri. Pot cauza de la explozii, la poluare pe termen foarte lung (50 de ani).

Campania ECOmuna Florești se va lansa de Ziua Globală a Reciclării, fiind un prim pas pe care organizația noastră îl face spre concretizarea unei viziuni strategice integrate care să conducă la conștientizarea populației și conturarea unor obiceiuri sănătoase privind gestionarea deșeurilor. Ne dorim o comună verde, cu cât mai multe soluții ecologice implementate, soluții care trebuie să fie un efort al fiecăruia dintre noi. Împreună, putem reuși!

Astfel, vă invit prietenos și vă aștept să vă alăturați campaniei, Joi, 18 martie între orele 17-19, în parcul Poligon. Aduceți bateriile uzate pe cale ați reușit să le colectați și noi vă premiem pe TOȚI. Se va face și un clasament bazat pe numărul de baterii aduse de fiecare persoană înscrisă.

Cei mai harnici dintre cei harnici, vor primi premii ceva mai consistente, iar echipa noastră va fi mai mult decât bucuroasă, să vi le aducă acasă chiar în seara concursului. Câștigătorii vor fi anunțați LIVE pe pagina de Facebook a organizației PNL Floresti la ora 20:00”, a scris Pivariu pe pagina sa de Facebook.

Când are loc campania ECOmuna Florești. Pivariu: „Aduceți bateriile uzate și noi vă premiem pe TOȚI”

Comenteaza