Video Calea Mănăștur are "termen obligatoriu" de finalizare. Cum arată șantierul

Calea Mănăștur are "termen obligatoriu" de finalizare. Cum arată șantierul

A fost publicată o nouă filmare din dronă cu lucrările la zona Mărginașă-Oțetului-Uzinei Electrice. Termenul de finalizare pentru carosabil este 1 septembrie, iar pentru tot proiectul final de 2023.

Lucrările de modernizare pe Calea Moților – Calea Mănăștur – str. Uzinei Electrice – str. Mărginașă, un proiect în valoare de 54.328.940,68 lei (cu TVA), bani proveniți din bugetul local și din alte surse, au început în vara lui 2022. Opt case au fost demolate pe străzile Uzinei Electrice și Mărginașă, au fost afectate un număr de 48 de imobile, din care 25 se află în domeniul privat, iar 23 în domeniul public al municipalităţii clujene. Exproprierile care s-au făcut în zonă au costat municipalitatea 9.266.131 lei, banii provenind din bugetul local.

- Patru benzi de circulație pe Calea Mănăștur, cu o lățime de trei metri liniari, iar la intersecția cu strada Mărginașă se vor realiza cinci benzi de circulație;
- Trei benzi de circulație pe strada Mărginașă cu o lățime de 2,90 ml;
- Patru benzi de circulație pe strada Oțetului cu o lățime de 3 ml, iar la intersecția cu Calea Moților se vor realiza cinci benzi de circulație;
- Patru benzi de circulație pe tronsonul Calea Moților – între strada Mărginașă și strada Moldovei, cu o lățime de 3 ml;
- Trotuare pe ambele părți ale carosabilului cu lățimi între 2 și 5 ml;
- Piste de biciclete în ambele sensuri pe Calea Mănăștur, Calea Moților și strada Oțetului cu o lățime de 2 ml.

Comenteaza