„Cadou” înaintea sărbătorilor de la Consiliul Județean Cluj. Toate UAT-urile din județ primesc bani

„Cadou” înaintea sărbătorilor de la Consiliul Județean Cluj. Toate UAT-urile din județ primesc bani

Consilierii județeni ai Clujului au aprobat, vineri, proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotelor defalcate din impozitul pe venit încasat suplimentar în anul 2022.

Potrivit documentației,  prin aprobarea Proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotelor defalcate din impozitul pe venit încasată suplimentar în anul 2022, se asigură susţinerea programelor de dezvoltare locală,  a programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală și pentru cheltuielile de funcționare, ce în mod justificat, nu pot fi finanțate din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.

Este vorba de suma de aproximativ 600.000 de lei, iar fiecărui UAT din județul Cluj îi va reveni cam 7.400 de lei.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a precizat că fiecare localitate va primi aceeași sumă, chiar dacă au fost discuții ca sumă se împartă în funcție de populație sau suprafață.

Așadar, cele 81 de unități administrativ-teritoriale din județ (fără municipiul Cluj-Napoca, care lipsește de pe listă - n.red.) vor primi o sumă de bani ce va putea fi folosită de fiecare așa cum crede de cuviință.

Comenteaza