Video Bogdan Pivariu știe care este rețeta succesului: „Floreștiul va avea fonduri europene de peste 610 mil. euro”

Bogdan Pivariu știe care este rețeta succesului: „Floreștiul va avea fonduri europene de peste 610 mil. euro”
| Foto: Facebook.com/bogdannicolaepivariu

Primarul celei mai mari comune din țară a militat mereu pentru ideea atragerii fondurilor nerambursabile, despre care susține că reprezintă cea mai bună metodă pentru o dezvoltare reușită și sustenabilă a comunității pe care o conduce.

După ce a participat, miercuri, la dezbaterea Comisiei REGI de la primăria Cluj-Napoca, edilul din Florești a vorbit, la ZIUA LIVE, despre sumele care intră în comuna clujeană, cea mai mare fiind finanțarea pentru Spitalul Regional de Urgență.

La nivelul comunei Florești, în ultimii 2-2 ani și jumătate, s-au depus proiecte pe fonduri nerambursabile. O să vă dau sumele și o să includ și proiecte pe fonduri guvernamentale. În mare parte din ele, 70-80% din sumele pe care o să vi le spun sunt pe fonduri europene. S-au depus proiecte în valoare totală de aproximativ 67 de milioane de euro. Dintre acestea, peste 13 milioane deja au fost contractate și urmează a se lucra pe aceste proiecte care deja au primit finanțare, a fost semnat contractul de finanțare.

Astea sunt doar proiecte pe care le derulăm noi. Dacă discutăm de totalul banilor europeni care intră în comunitatea noastră, aici trebuie să includem și Spitalul Regional de Urgență care are o valoare de 540 de milioane de euro, iar Muzeul de Istorie, undeva la 18 milioane de euro. Amândouă din fonduri europene. Includem și creșa de pe CNI care, la fel, este o sumă bunicică.

În total, ajungem la peste 610 milioane de euro, bani europeni, peste 80%, intrați în comunitatea floreșteană în următoarea perioadă, bani care sunt de natură a ajuta dezvoltarea comunității noastre și, așa cum am mai spus, Floreștiul devine un jucător important în ceea ce înseamnă dezvoltarea din zonă. Dezvoltarea comunității floreștene se face împreună cu municipiul Cluj-Napoca, județul și întreaga regiune.

Fără doar și poate absorbția de fonduri nerambursabile este cheia dezvoltării sustenabile a unei comunități. Este o dezvoltare accelerată. Aceste fonduri europene pot fi atrase după anumite reguli care urmăresc anumite direcții. Aceste direcții sunt de natură de a dezvolta sustenabil în direcția în care Europa se îndreaptă. Repet, sste o sumă mare, foarte mare care intră în comunitatea floreșteană. Floreștiul va avea fonduri europene de peste 610 mil. euro”, a declarat, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu.

Amintin, Spitalul Regional de Urgență din Cluj a primit, la începutul lunii mai, autorizația de construire din partea Primăriei Florești. Urmează licitația de execuție a lucrărilor care va fi realizată de către ministerul Sănătății.

Comenteaza