Boc: "Scoatem la licitație, în ianuarie, primul tronson al Centurii Metropolitane"

Boc: "Scoatem la licitație, în ianuarie, primul tronson al Centurii Metropolitane"

Primarul Emil Boc susține că primul tronson al Centurii Metropolitane a municipiului Cluj-Napoca va fi scos la licitație în luna ianuarie 2023, fiind vorba despre accesul la Spitalul Regional de Urgență din Florești.

”Primul tronson mic va fi scos la licitație chiar în luna ianuarie, care vizează accesul la Spitalul Regional de Urgență. Trebuie finalizat înaintea spitalului, după care și celelelate tronsoane vor fi scoase la licitație. CE a aprobat varianta finală a programului de transport iar Centura Metropolitană apare ca proiect finanțat. Avem finanțarea asigurată prevăzută în programul de transport aprobat de CE, un miliard de euro în prima etapă și 400 de milioane de euro în a doua etapă.

Lucrurile nu se pac pentru mâine sau poimâine, ci se fac pentru sute de ani înainte. Puteam să nu facem nimic, să spunem că nu e treaba noastră ci a Guvernului. Alte primării asta fac, să facă Guvernul. Noi din 2017 am insistat să facem noi. Am preluat noi, am făcut documentația, ne-am asociat și acum suntem în faza în care scoatem primul tronson la licitație”, a explicat primarul Clujului.

Comenteaza