Boc: "Nu clujenii poluează Someșul. Instituțiile abilitate să treacă la amenzi în amonte"

Boc: "Nu clujenii poluează Someșul. Instituțiile abilitate să treacă la amenzi în amonte"

Gunoaiele de pe Someș vin din amonte, iar autoritățile abilitate trebuie să treacă la sancțiuni, este de părere primarul Clujului. Acesta spune că nu cetățenii orașului poluează râul. 

"Nu clujenii poluează Someșul, nu cei din municipiu. În Cluj-Napoca nu există această ofensivă urâtă asupra spațiilor verzi. Toată poluarea vine din amonte. Noi am făcut eforturi uriașe, din banii noștri, să curățăm mizeria altora. Mă bucur că societatea civilă se mobilizează, dar trebuie să punem degetul pe rană acolo unde e problema majoră.

Noi și Apele Române am făcut baraje, pe banii noștri, ca să mai oprim gunoaiele. De la canapele, frigidere, peturi, toate vin în Cluj-Napoca din amonte. De două sau de trei ori au fost sparte aceste diguri. Ne-au permis acel baraj plutitor, am susținut toată campania de curățare a Someșului de plante, am ajutat să le ducă de acolo, după cei ei au cumpărat un utilaj cu care să curețe", a declarat edilul. 

El face apel la toate instituțiile statului cu competență de control să meargă în amonte și, de la avertismente până la amenzi, să nu se oprească. "Atât timp cât Someșul nu va fi curat în amonte, nu va fi nici la Cluj-Napoca. Săptămânal noi ducem camioane de deșeuri care vin pe Someș. Asocierea societății civile este extrem de binevenită. Noi vom intensifica activiățile, dar problema e în amonte. Important e să se treacă la treabă". 

Un videoclip ce arată munți de gunoaie pe malurile Someșului, în Florești, a devenit viral pe internet. Reprezentanții Apelor Române spun că situația trenează de ani de zile. 

Apele Române nu amendează Floreștiul 

Reprezentantul Administraţiei Bazinale a Apelor Someş-Tisa, Ioan Curt, susţine că nu a amendat Primăria Floreşti şi nu crede că amenzile sunt soluţia. Acesta mai spune că "localnicii care stau pe o lungime de circa 200 m aruncă deşeurile pe malurile Someşului. Am impresia că se duc şi fac curat în zona de construcţii şi aruncă deşeurile în fundul curţii”, conform adevărul.ro. 

Petiție pentru igienizarea malurilor Someșului. "Dacă voturile sunt importante și părerile trebuie să fie"

Organizatorii Someș Delivery au inițiat o petiție pentru igienizarea malurilor râului: "Imaginile cumplite făcute publice pe durata evenimentului, au generat nu doar un val de conștientizare și indignare publică, dar și unul de mobilizare. Trebuie să ne folosim de acesta pentru a nu rămâne doar cu valul de gunoaie.

Suntem sute de mii de oameni care putem să acționăm acum împreună pentru un Someș curat. Dacă voturile noastre sunt importante pentru cei doi politicieni, și părerile noastre trebuie să fie la fel", se arată în petiția citată.

Ei arată că "proiectul de amenajare a malurilor Someșului, derulat de municipalitatea clujeană în urma unui concurs de soluții, riscă să cadă în ridicol în absența unor politici coerente de mediu în amonte pe cursul râului, politici care să asigure un râu curat. Este o rușine pentru Cluj și Florești că avem un râu care duce cu el în aval de la ambalaje, la frigidere, canapele și dulapuri, nemaivorbind de tonele de moloz". 

Semnatarii petiției solicită demararea imediată a unei campanii de ecologizare și naturalizare a malurilor Someșului pe porțiunea de la intrarea în Florești până la ieșirea din Cluj-Napoca și implementarea imediată a unei soluții care să stopeze depozitarea gunoaielor pe maluri care apoi poluează râul în aval. 

Comenteaza