Boc, ½ de mandat. Ce s-a făcut, ce nu

Boc, ½ de mandat. Ce s-a făcut, ce nu
Piața Unirii s-a pietonalizat și pe aripa de vest

Primarul Emil Boc a ajuns la jumătatea mandatului. Încercăm astăzi să îi contabilizăm realizările și eșecurile.

 

Ales de clujeni ca primar în primăvara lui 2016, pentru a patra oară, Emil Boc este acum la jumătatea mandatului său. Momentul nu trebuie lăsat neobservat. ZIUA de CLUJ a ținut întotdeauna o ”foaie de parcurs” a edilului-șef.

Dacă anul trecut nu le prea observam, acum au apărut realizările. Sunt destul de multe, dar nu sunt mari. Din păcate, mai sunt și proiecte care se târăsc. Acestea sunt însă de preferat celor care nici nu au fost mișcate din loc.

Ce s-a făcut

În vara lui 2017 s-a reușit inaugurarea podului Traian, foarte important pentru traficul centru-gară. A mai fost reabilitat un pod, cel din dreptul Parcului Iuliu Hațieganu. S-au realizat benzi dedicate și astfel viteza transportului public a crescut. Și confortul este în creștere. S-au cumpărat 20 de troleibuze, 15 autobuze articulate și, chiar zilele acestea, urmează să se introducă în circulație 11 autobuze electrice.

Spațiile pietonale s-au lărgit: nu uitați că latura vestică pietonală a Pieței Unirii abia a împlinit un an. Tot în dreptul municipalității să punem și faptul că zona centrală arată mai bine, întrucât amenințările și sancțiunile date proprietarilor clădirilor din centru își fac efectul.

Evenimentele sportive și artistice au curs: am avut Campionat European de Gimnastică, o grupă de Eurobasket, FedCup, Cupa Davis, mulți artiști cunoscuți. Lucrurile se potrivesc la fix: în anul în care Clujul este oraș european al sportului, CFR a devenit campioană la fotbal. Acesta nu e un merit, ci un noroc al primăriei.

Încă din 2016 a fost inaugurată o bază sportivă de succes, cea din Gheorgheni. Aceasta a fost construită însă pe banii Companiei Naționale de Investiții. Baza din Gheorgheni are o aplicație de smartphone, iar la acest capitol municipalitatea a făcut eforturi: avem aplicații de parcări, de drumuri închise, de plângeri adresate primăriei, de punctualitate a autobuzelor, tramvaielor și troleibuzelor. De asemenea, câteva zeci de documente pe care clujenii obișnuiau să le depună fizic se pot acum trimite online, iar cea care le sortează este celebra entitate virtuală Antonia.

Ce nu s-a făcut

Nu s-au făcut parkinguri: ni s-a promis o salbă, dar cele mai multe s-au rătăcit în birocrație. Avem un singur parking gata, dar neinaugurat, cel de pe Negoiu; acesta trebuia finalizat încă de acum doi ani.

Ni s-a promis un cartier de locuințe în Borhanci, dar el este blocat de problemele de trafic. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară trebuie să ofere un teren primăriei pentru a se realiza un sens giratoriu la ieșirea din acest cartier; când va fi gata, probabil că se va trece și la planuri pentru locuințe. Despre cartierul de pe Valea Gârbăului de asemenea nu se mai aude nimic.

Înaintea alegerilor, ni s-a înflăcărat imaginația cu un Parndorf de Cluj, dar ideea a rămas exact în același stadiu în care se afla. Un centru expozițional, o clădire pentru filarmonică sunt alte proiecte staționare.

CREIC și TEAM, părți componente ale Cluj Innovation City, au tot alunecat, la propriu, din cauza instabilității terenului de pe dealul Lomb. Se pare că, în vara aceasta, Centrul de Excelență în Industrii Creative va porni, dar folosind un alt drum decât cel de pe planșa originală.

Transportul public are benzi dedicate și autobuze noi, însă este nereformat. După mult timp, primăria a decis anul acesta să comande un studiu pentru a stabili felul în care pot fi modernizate traseele.

Am încercat să discutăm despre realizările concrete din acești doi ani de mandat. Centura metropolitană ar trebui să fie o realizare concretă în 2024 și nu putem decât să visăm la ea; primăria a deblocat proiectul, dar nici măcar Emil Boc nu are certitudinea că drumul chiar se va construi. Apoi, despre metrou vom scrie prin 2040 ca o realizare, dacă va fi să fie. Momentam, începem un studiu de prefezabilitate; asta nu este o realizare, ci o întrebare la care municipiul încearcă să își răspundă cu ajutorul specialiștilor. La concret mai așteptăm și realizarea proiectelor declarate câștigătoare la concursurile de soluții: Turnul Pompierilor și modernizarea Someșului; urmează marți să aflăm cum va arăta Parcul Feroviarilor.

Comenteaza