Boc, către experţii ce gândesc raportarea COVID: "Nu se uită la realitatea din teren, calculatorul riscă să ducă economia în gard"

Boc, către experţii ce gândesc raportarea COVID: "Nu se uită la realitatea din teren, calculatorul riscă să ducă economia în gard"

Primarul Clujului continuă să îşi exprime nemulţumirea faţă de modalitatea în care se calculează rata incidenţei la mia de locuitori, în raportarea din prezent neexistând o ponderabilitate cu numărul de teste COVID efectuate zilnic. Astfel, marile riscă colapsul economiei. 

„Încă o dată și a suta mia oară spun că nu e tot una să calculezi o rată de incidență la 2.000 de teste sau să calculezi la 300 de teste, cum fac alții. Nu are ce face prefectul când are 3 la mie. Se face vinovat de nerespectarea ei. Dar legea este strâmbă că nu ponderează cu numărul de teste. Asta tot spunem noi, şi Timişoara este la fel. Şi ajungi să pui pe butuci economiile locale şi cei mai afectaţi sunt oamenii cu cele mai vulnerabile locuri de muncă. De asemenea, dăm o lovitură copiilor din clasele a opta și a douăsprezecea, care la Cluj nu pot merge la școală, sunt din ani terminali și e destinul lor în joc. 

Acest lucru se întâmplă de câteva luni de zile şi devine un fenomen cronic. Argumentul acesta că este o raportate de nivel european şi nu se poate face nimic, pe mine nu mă încălzeşte cu nimic. Mă lasă rece. Degeaba scapi de pandemie, că rămâi fără oameni cu care să lucrezi. Nu e mai mult factorul politic, cât factorul tehnic. Cu aceşti experţi de pe scaun am eu treabă, care nu se uită la realitatea din teren, ci pur şi simplu se uită la un calculator. Calculatorul riscă să ducă economia în gard", a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE. 

Patru zile au fost deschise restaurantele, cafenele şi cinematografele din Cluj-Napoca, în proporţie de 30%.

Comenteaza