Blocul gigant care i-a revoltat pe mănăştureni se face. Lucrările durează trei ani

Blocul gigant care i-a revoltat pe mănăştureni se face. Lucrările durează trei ani
Pentru locuitorii de pe Calea Floreşti 139 nu mai este cale de întoarcere. S-a dat startul la construcţia blocului cu 25 de etaje. Dacă în iarnă locuitorii blocurilor din zonă ameninţau că vor sta în calea buldozerelor când se va demara construirea turnului, între timp aceştia au pierdut un proces cu firma constructoare şi, odată cu el, şi-au pierdut şi speranţa că mai pot face ceva.

În zona nodului N s-a început deja tatonarea spaţiului. Muncitorii, nu mulţi la număr, sunt majoritatea în pauză de masă.

„Am început de vreo trei săptămâni lucrările şi o să dureze vreo trei ani. Oamenii îs sătui să se mai lupte cu primăria că or văzut că nu au ce face", spune unul dintre muncitori, după care ne arată bucăţile lungi de fier beton.

Chiar dacă lucrările sunt la început, se poate observa deja cât de aproape de blocurile vecine va fi construit turnul. Locuitorii din zonă nu mai sunt aceiaşi oameni nervoşi şi porniţi pe făcut proteste, aşa cum erau în iarnă, ci sentimentul este unul de resemnare şi dezamăgire.

„Eu nu am ce să mai spun. Nu poţi să te lupţi cu morile de vânt. Ne-am pus speranţa în procesul ăla, dar a fost degeaba, văd că. Păi vă daţi seama ce o să fie aici? Gălăgie, praf, mizerie timp de cine ştie câţi ani. Eu nu ştiu cum s-a putut ajunge în situaţia asta, să facă bloc exact aici", a spus o doamnă de vârstă mijlocie.

„Asta e. Nu avem ce să facem, vedeţi şi dumneavoastră că deja e cauză pierdută. Vreau să văd dacă termină lucrarea la timp şi, dacă o termină, unde ne parcăm maşinile toţi. Cine intră în Cluj prin Floreşti ce vede prima dată? Un bloc turn care n-are nimic de a face cu restul peisajului. Ăia care vin pe Calea Turzii în Cluj văd biserica aia urâtă, neterminată, care se construieşte. Ăştia care intră prin Floreşti o să vadă un turn şi nimic altceva. Ce impresie îşi fac despre noi? ", a spus un domn care locuieşte în zonă.

Alţi locuitori au rămas fără cuvinte. "O dezamăgire totală din partea primăriei. Altceva nu mai am ce să spun", a zis, cu capul aplecat, o doamnă.

ZIUA de CLUJ a încercat să afle de la reprezentanţii Primăriei cum se aliniază un bloc de 25 de etaje printre cele cu 4 şi cu 10 etaje din zonă, precum şi unde vor putea parca riveranii. 

"Autorizaţia 651 din 7 iunie 2012 pentru Imperial Development este valabilă timp de 60 de luni (5 ani n. red.). Lucrările au început pe 16 august 2012 şi trebuie să fie finalizate în 60 de luni. A trecut prin comisie, prin faza de avize, respectă planurile urbanistice, iar autorizaţia de construire este ultimul pas şi a fost acceptată. Vor exista şi locuri de parcare suficiente, altfel nu s-ar fi avizat o constructie, dacă nu respecta toţi paşii", a spus Iulia Perşa, de la serviciul de relaţii cu mass-media al Primăriei Cluj-Napoca.

Omul de afaceri Radu Vlas, proprietarul terenului din cartierul Mănăştur pentru care a fost proiectat imobilul, spune că este problema locatarilor şi că proiectul se află în legalitate absolută.

"Lucrările au început cam de o lună şi de durat este destul de greu de estimat cât vor dura, dar credem că vor dura maxim trei ani, poate chiar mai puţin de atât. Locatarii care sunt nemulţumiţi, e problema lor. Trebuie să înţeleagă că într-o urbe nu poate face legea fiecare cetăţean aşa cum vrea el. Au fost, într-adevăr, procese, sute de reclamaţii, dar noi de fiecare dată am primit răspuns pozitiv şi ştiu un singur lucru, acela că suntem în perfectă legalitate cu tot ceea ce vrem să facem", a declarat Vlas, pentru ZIUA de CLUJ.

Emil Boc spunea la începutul anului că blocul turn afectează calitatea spaţiului urban, însă, cu toate astea, constructorul are toate drepturile, din punct de vedere urbanistic, să demareze lucrările.

"Constructorul respectă regulile legale referitoare la urbanism, dar afectează calitatea spaţiului urban. Eu aleg să apăr calitatea spaţiului urban, dar aşa trebuie să plătim despăgubiri pentru constructor, pentru că nu îl lăsăm să construiască deşi are dreptul din punct de vedere urbanistic. M-am zbătut ore în şir împreună cu membrii Comisiei de urbanism să găsim o soluţie, însă ei respectă toate cerinţele legale", afirma Boc în februarie 2014.

Avocata şi mediatoarea Laura Elena Chiorean s-a ocupat de medierea cazului. Constactată de ZIUA de CLUJ, aceasta a spus că nu poate oferi nicio informaţie în legătură cu concluzia discuţiilor dintre protestatari şi constructor, invocând secretul profesional.

La final de 2012, beneficiarii proiectului spuneau că dau drumul şantierului în 2013, dar construirea celui mai înalt bloc al oraşului nu a mai început. Reprezentanţii Imperial Development Cluj (IDC), societatea prin care este gestionat proiectul turnului, au confirmat că lucrările vor demara totuşi în 2014. Finanţarea va fi asigurată atât din surse proprii ale dezvoltatorilor (omul de afaceri Radu Vlas are un asociat din Bucureşti pentru acest proiect, n. red.), cât şi, parţial, prin credit bancar.

Proiectul iniţiat încă din 2007 a fost reluat după ce în 2011 s-a schimbat proprietarul terenului. Blocul este prevăzut să aibă funcţiuni mixte: apartamente, birouri, spaţii comerciale, apartamente în regim hotelier.

Clădirea ar urma să aibă două niveluri de subsol, trei de demisol, parter şi 25 de etaje, investiţia a fost estimată la 10 milioane de euro, iar terenul deţinut de IDC are 2.773 mp. Iniţiativa a revenit în atenţie la ultima şedinţă din 2011 a Consiliului Local, când primarul interimar de la vremea respectivă, Radu Moisin, a adus proiectul în faţa consilierilor. El nu a dorit să îşi asume semnarea autorizaţiei de construire pentru o clădire care ar fi "o ruşine" pentru zona de intrare în oraş. La câteva luni după ce proiectul turnului a revenit în actualitate cu solicitarea de avize, IDC a primit autorizaţia de construire pentru imobilul multifuncţional de pe Calea Floreşti nr. 139.

Comenteaza