Bază sportivă în Mărăşti, pe modelul celei din Gheorgheni. În zona Expo Transilvania

Bază sportivă în Mărăşti, pe modelul celei din Gheorgheni. În zona Expo Transilvania

O bază sportivă şi de agrement, pe modelul celei ce funcţionează în cartierul Gheorgheni, ar urma să fie construită şi în Mărăşti, în zona Expo Transilvania. 

"Ecosistemul acolo e de crearea unei baze sportive şi de agrement, după modelul Gheorgheni, La Terenuri, va fi un concurs de soluţii. Mai e acolo un teren, pentru care am câştigat un proces cu Nervia, ei au vrut să facă acolo blocuri, noi vom ajunge la un moment dat să scăpăm de acest contract şi să facem o suprafaţă mare de teren acolo, după un concurs de soluţii, o bază sportivă şi de agrement, nu blocuri, cât voi fi primar nu voi semna niciodată acolo pentru blocuri", a declarat edilul Emil Boc, la un post de radio local. 

Este vorba despre Parcul “Aurel Vlaicu”, din Mărăști, zona Expo Transilvania. Astăzi, Consiliul Local va aproba înscrierea în cartea funciară a terenul în suprafaţă de 31.480 de metri pătrați. În ceea ce priveşte procesul cu Nervia, edilul face referire la terenul de 6 ha, pe care municipalitatea îl concesionase companiei spaniole în 2009, prin licitație, pentru realizarea unei investiții imobiliare care includea, printre altele, și un mall.

Primăria a inaugurat oficial, în decembrie 2016, cea mai modernă bază sportivă din Cluj-Napoca, de la fostul cartodrom, din Gheorgheni.  Complexul sportiv, în valoare de aproximativ 20 milioane de lei cuprinde terenuri cu nocturnă - 3 terenuri sintetice de mini fotbal, 3 de tenis, 2 de baschet; 1 teren de tenis cu peretele, 2 de badminton și 2 de volei de plajă - unde accesul se va face cu rezervare prealabilă. În ceea ce privește zonele interioare, acesta include piste de popice, spațiu și dotări pentru tenis de masă, precum și o sală multifuncțională. 

Amintim şi că, în aprilie 2020, a fost semnat contractul de proiectare și execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții: „reabilitare bază sportivă și amenajare parc, zona „La Terenuri” cartier Mănăștur”.  Viitorea bază sportivă, cu o suprafață de 4,2 hectare (42.410 metri pătrați),  va cuprinde facilități cu acces liber pentru recreere, sport și relaxare pentru toate tipurile de public, de la copii la cei vârstnici, atât în aer liber cât și indoor (în sală), cu amenajări și dotări urbane de ultimă generație. Baza va oferi clujenilor o suprafață de spații verzi amenajate de peste 18.000 de metri pătrați.Contractul de proiectare și execuție are o valoare totală de 5,5 milioane euro fără TVA .

Comenteaza