Bandă dedicată pentru bus şi biciclete, de AZI, în Gheorgheni

Marţi, 2 aprilie 2019, intră în funcțiune noua bandă dedicată transportului în comun din cartierul Gheorgheni, pe tronsonul dintre strada Septimiu Albini și Piața Cipariu, sensul de mers spre centrul orașului.

"Se conectează astfel cu banda dedicată pentru autobuze și biciclete deja existentă, care leagă Piața Cipariu cu Bulevardul 21 Decembrie 1989. Extinderea benzilor dedicate pentru autobuze face parte din amplul proiect al primăriei care vizează prioritizarea transportului în comun, și vom continua și în alte zone din municipiul Cluj-Napoca", transmite municipalitatea. 

Partea a doua a anului 2019 vizează introducerea benzilor dediate de bus de cealaltă parte a Bulevardului Nicolae Titulescu (sensul centru spre Iulius Mall), unde există deja planuri de reconfigurarea a circulaţiei auto prin instituirea de sensuri unice pe străduţele secundare din Gheorgheni şi Andrei Mureşanu, proiect prezentat clujenilor încă de anul trecut. 

Unde sunt prevăzute sensuri unice în Gheorgheni şi Andrei Mureşanu 


Conform municipalităţii, în cartierele Gheorgheni şi Andrei Mureşanu se doreşte instituirea de sensuri unice pe străzile din interiorul perimetrului format de Bd. N. Titulescu, str. Liviu Rebreanu, str. Albac, str. Septimiu Albini, str. C. Brâncuși - Bd. N. Titulescu şi Calea Turzii - str. Milton Lehrer, P-ța Cipariu, str. C. Brâncuși, str. Fagului - str. Trifoiului - str. C. Nottara - str. Miksath Kalman - str. Eftimie Murgu - Calea Turzii. Aceste propuneri au fost supuse dezbaterilor publice cu cetăţenii. 

Benzile dedicate de autobuz, funcţionale de aprope 3 ani 

Primăria Cluj-Napoca a implementat, în vara lui 2016, un proiect pilot în zona centrală a oraşului: o bandă dedicată mijloacelor de transport în comun, pe o lungime de circa 500 de metri, din Piaţa Cipariu înspre Regionala CFR. La final de august 2017 a fost inaugurată şi banda care pleacă de la biserica Sf. Petru (Mărăşti) și ajunge până la Primărie (centru), cu o lungime de 1,6 km. În viitor, după lărgirea străzii Calea Mănăştur, banda de autobuz urmează să fie extinsă până spre ieşirea din oraş. 

Comenteaza