Automate pentru taxi la aeroportul Cluj. Așteptare GRATIS pentru preluare în Park and Ride

Automate pentru taxi la aeroportul Cluj. Așteptare GRATIS pentru preluare în Park and Ride

Primăria Cluj-Napoca va instala automate pentru taxi la Aeroportul Internațional „Avram Iancu”.

„Vor fi înrolate toate firmele de taximetrie. Pasagerul va apăsa pe buton, iar în două-trei minute taxiul va ajunge în incinta aeroportului și îl va duce la destinație”, a declarat Dan Tarcea, la un post de radio local.

Sistemul va funcționa în tandem cu noul Park&Ride al orașului, care va fi deschis oficial cel târziu în luna februarie 2025, iar taximetriștii vor putea aștepta gratuit câteva minute în zona de parcare.

„Taximetriștii vor avea câteva minute gratuite în zona de parcare, astfel încât să poată aștepta comenzile de la aeroport. Nu vor mai fi nevoiți să își facă abonamente pentru a intra. Totul este gândit pentru a eficientiza activitatea și pentru a oferi un serviciu civilizat turiștilor”, a explicat viceprimarul.

Cum funcționează automatele de taxi

Astfel de terminale de taxi cu touch screen funcționează deja la aeroportul din București. Pasagerii care doresc să comande taxi au la dispoziție terminale touch screen, amplasate în zona publică a terminalului Sosiri etaj 1, latura de Sud (în partea stângă după ieșirea din zona de benzi bagaje). Pe terminalele de comandă touch screen sunt afișate pictograme prin care pasagerii pot comanda autoturisme taxi autorizate de către Municipiul București și Județul Ilfov, conform Legii nr.38/2003.

Pictogramele afișate pe terminalele de comandă touch screen evidențiază tarifele de operare al transportatorului sau, după caz, opțiunea plății cu cardul.

După efectuarea comenzii taxi de către pasageri, terminalul touch screen emite un tichet de comandă care conține elemente de identificare ale autoturismului taxi (indicativul și numărul de înmatriculare al autoturismului taxi, timpul estimat de sosire, ora și data la care s-a efectuat comanda, tariful de operare al transportatorului, cât și numărul de telefon al companiei de taxi/dispecerat).

După ridicarea tichetului de comandă, pasagerii se vor deplasa pentru îmbarcare către zona special amenajată/semnalizată din fața terminalului sosiri.

Pasagerii trebuie să se îmbarce în autoturismul taxi comandat și să păstreze tichetul de comandă, inclusiv după ieșirea din taxi, pentru eventuale reclamații referitoare la transportul de persoane în regim de taxi.

Accesul taxiurilor din Municipiul București și Județul Ilfov în parcările publice ale aeroportului este interzis prin lege. Acostarea clienților, atât de către taximetriști, cât și de către interpuși, este sancționată de Legea 38/2003. 

Comenteaza