Asociere pentru turnul de lângă Cluj Arena

Asociere pentru turnul de lângă Cluj Arena
Consilierii judeţeni vor dezbate la şedinţa de mâine transferarea a peste 3.600 mp de pe Aleea Parcului din domeniul public al statului în domeniul privat şi asocierea în participaţiune cu un investitor privat pentru realizarea clădirii turn de 24 de etaje lângă stadion.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a declarat încă de săptămâna trecută, cu ocazia vizitei pe şantierul stadionului, că va propune consilierilor schimbarea condiţiilor de realizarea a clădirii turn, după ce la licitaţia de concesiune de lucrări organizată în luna aprilie nu s-a prezentat nimeni.

 

 Potrivit proiectului de hotărâre, consilierii trebuie să se pronunţe dacă sunt de acord cu asocierea în participaţiune cu un investitor care să construiască şi să amenajeze turnul de la stadion şi, în schimb, să vireze către CJ Cluj un procent din profit. După această etapă, executivul forului judeţean urmează să demareze efectiv procedura de licitaţie pentru asocierea în participaţiune.

 

“Concesiunea de lucrări publice pe care CJ a gândit-o, bazându-se şi pe studiul de fezabilitate realizat de o firmă de consultanţă, s-a dovedit a fi o soluţie mai puţin viabilă în actualul context economic de la nivel global. în plus, natura juridică a contractului de concesiune a impus unele limitări care ar fi mărit gradul de risc al investiţiei. Cert e că, prin tipologia noului contract – de asociere în participaţiune, se creează premisele necesare realizării mult aşteptatei investiţii de lângă Cluj Arena, obiectiv care este foarte important din perspectiva asigurării funcţionalităţii necesare pentru arena sportivă”, a declarat Tişe. Oficialul CJ a adăugat că nu este exclus ca proiectul turnului de lângă stadion să fie abandonat, în condiţiile în care consilierii locali nu vor agrea noua formulă, asociere, în loc de concesiune de lucrări.

 

Comenteaza