Apelul lui Emil Boc către Guvern: „Nu omorâţi cloşca cu pui de aur!" Ce le cere parlamentarilor de Cluj

Apelul lui Emil Boc către Guvern: „Nu omorâţi cloşca cu pui de aur!
Primarul Emil Boc susţine că va oferi tuturor parlamentarilor de Cluj câte un dosar, la 1 februarie.

Primarul Emil Boc a vorbit, marţi, la Realitatea FM Cluj, despre proiectul aşa-numitei „centuri metropolitane". Este vorba despre drumul expres care pleacă din vestul Gilăului, intersectează autostrada, ajunge la Cora, apoi ocoleşte municipiul prin partea sa sudică şi întâlneşte centura Apahida - Vâlcele. Proiectul a fost cuprins sub numele Transregio Feleac în Masterplanul general de transport, trimis de Guvernul României la Uniunea Europeană şi eligibil pentru execuţie pe fonduri comunitare, în actualul exerciţiu bugetar. Între timp, însă, a venit un nou guvern, iar primarul se teme că şoseaua nu va reprezenta o prioritate pentru Cabinetul Grindeanu.

„Un guvern înţelept nu vrea să omoare cloşca cu puii de aur. Clujul are o contribuţie esenţială la bugetul naţional. Dacă Clujul va fi blocat prin aceste obiective care ţin de Bucureşti, de competenţa guvernului, înseamnă că şi guvernul îşi va tăia o cracă de sub picioare. Suntem al cincilea contributor, cel mult, şi pe locul al 36-lea ca bani care se întorc de la guvern. Suntem un contributor net la bugetul public naţional. Ori Cluj - Floreşti este cea mai aglomerată rută de transport şi de trafic din România, peste Bucureşti - Otopeni. Ori trebuie să se înţeleagă că nu poţi să sufoci un oraş care produce, o cloşcă cu pui de aur, cum i-am spus metaforic: un guverm trebuie să ţină cont de acest lucru", a spus Boc, la Realitatea FM Cluj.

Primarul s-a gândit să îi responsabilizeze pe parlamentarii Clujului. 14 politicieni reprezintă judeţul în Senat şi Camera Deputaţilor, câte patru de la PNL şi PSD, trei de la USR, doi de la UDMR şi unul de la ALDE. Vizaţi sunt însă cei aflaţi la putere, PSD (senatorul Vasile Ilea, deputaţii, Horea Nasra, Cornel Itu şi Cristina Burciu) şi ALDE (deputatul Steluţa Cătăniciu).

„La începutul sesiunii ordinare a Parlamentului, care înseamnă 1 februarie, voi face un dosar pentru fiecare parlamentar de Cluj, cu traseul centurii ocolitoare, cu extras din Masterplanul de transport, aprobat de Uniunea Europeană, cu suma de 150 de milioane de euro, la cât a fost evaluată lucrarea, cu cei 38 de kilometri, cu cine are atribuţii şi să ştie fiecare parlamentar de Cluj, mai ales cei care sunt la putere, că au obligaţia faţă de aceşti cetăţeni ai judeţului, care i-au votat, ca în fiecare săptămână să raporteze clujenilor ce au făcut pentru acest obiectiv fundamental", a declarat primarul. Acesta a subliniat că a discutat deja cu o parte dintre reprezentanţii Clujului în forul legislativ.

„Am vorbit deja cu unii parlamentari care au trecut pe la Primărie şi m-au contactat. Au fost parlamentarii UDMR, Csoma Botond şi Laszlo Attila, era firesc să vină şi colegii mei de partid, domnii Stamatian şi Moldovan. Alţii nu m-au contactat încă. Eu sunt pregătit să ofer aceste informaţii tuturor parlamentarilor de Cluj şi cred că au o datorie de serviciu ca în fiecare săptămână, în funcţie de formaţiunea politică din care fac parte, de comisia parlamentară din care fac parte, de grupul parlamentar din care fac parte, prin procedurile de comunicare parlamentară să se intereseze de stadiul acestui proiect şi să urmărească implementarea lui. Altfel nu îşi merită banii pe care îi cheltuie din bani publici plecând la Bucureşti", a afirmat primarul Clujului.

Emil Boc spune că este nevoie să se implice în proiect CNIR, Compania Naţională de Investiţii Rutiere, parte din fostul CNADNR, care implementează proiectele, dar şi primul ministru, care este garantul că ceea ce s-a negociat cu Uniunea Europeană se aplică.

Transregio Feleac are lungimea totală de 38,3 km şi un cost estimat iniţial la 126,3 milioane de euro. Drumul Gilău Vest - Cluj-Napoca Vest are 14,1 km şi se intersectează cu Autostrada Transilvania. Realizarea acestei şosele i-ar ajuta foarte mult pe locuitorii din Floreşti, care stau zilnic în ambuteiaje pe DN 1. Drumul ar urma să coste 40,5 milioane de euro şi are trei sectoare: centura Gilăului, 2,3 km, legătura cu Clujul, prin partea de nord a localităţii Floreşti, 9,9 km, şi travesarea DN1 până în zona Colina, unde ar urma să facă joncţiunea cu centura, 1,9 km. Cea de-a doua parte este centura Clujului, care pleacă din zona de sud-vest a oraşului şi trece prin spatele cartierelor Mănăştur, Zorilor, Bună Ziua, Gheorgheni, Someşeni, până spre Apahida. Acest tronson de drum are 24,2 km şi ar urma să coste 85,7 milioane de euro.
Sectoarele sunt Cluj SV - Selgros, cel mai scump, 67 de milioane de euro, respectiv Selgros - Bulevardul Muncii. Un ultim sector, Bulevardul Muncii - Apahida, este un drum existent cu o bandă pe sens, care ar urma să fie extins la două benzi pe sens.

Specialiştii de la Ministerul Transporturilor au evaluat costurile la 2,8 milioane de euro pentru un kilometru de şosea la şes şi la 4,8 milioane pentru un kilometru la deal. Lărgirea drumului de 7,5 km până la Apahida este mai ieftină: 0,75 milioane de euro pe kilometru.

În seama municipalităţii clujene cade realizarea bretelelor care vor lega cartierele Clujului de centură. Sunt prevăzute astfel de bretele în Mănăştur, Zorilor şi Gheorgheni.


DECLARAŢIE
„Aş putea să le fac parlamentarilor o listă de proiecte, dar ştiu că nu poţi merge la Bucureşti cu toate. Acesta este proiectul cel mai important şi, paradoxal, nu cerem bani de la guvern pentru proiectul acesta. Vrem doar ca banii care vin de la Uniunea Europeană să fie folosiţi pentru ceea ce era prevăzut".
Emil Boc, primarul Clujului

 

 

Comenteaza