Ambulanţă cu dotări de ultimă generaţie, pentru SMURD Cluj

Ambulanţă cu dotări de ultimă generaţie, pentru SMURD Cluj
Primăria Cluj-Napoca a anuţat că va achiziţiona o ambulanţă cu dotări de ultimă generaţie pentru SMURD Cluj.

"Municipalitatea clujeană continuă politica de susţinere a serviciului medical de urgenţă, prin achiziţionarea unei ambulanţe noi de terapie intensivă mobilă, tip C, cu dotări de ultimă generaţie", scrie primarul Emil Boc pe Facebook.

Primăria Cluj-Napoca a mai achiziţionat în trecut o ambulanţă de acest tip, precum şi o autospecială de mai mici dimensiuni, care face posibilă intervenţia eficientă în cartierele oraşului.

Valoarea noii ambulanţe este estimată la 150.000 euro, banii necesari pentru achiziţionarea acesteia fiind prevăzuţi în bugetul municipiului pentru anul 2018. Acesta va fi aprobat în şedinţa Consiliului Local de luni, 12 februarie.

 

Comenteaza