Alimentarea cu apă în satele comunei Baciu. Ce spune Compania de Apă despre stadiul proiectului

Alimentarea cu apă în satele comunei Baciu. Ce spune Compania de Apă despre stadiul proiectului
Unul dintre cele mai importante proiecte ale administraţiei comunei Baciu este cel legat de introducerea apei potabile în satele aparţinătoare.

Lucrarea de alimentare cu apă în localităţile comunei este un proiect la care autorităţile lucrează de trei ani, împărţit pe mai multe faze. În etapa întâi, s-a realizat aducţiunea apei pe 12 km între Viştea şi Rădaia, din fondurile primăriei şi a fost realizată conducta până la şcoala din Suceagu şi până la o cişmea publică, având o valoare simbolică.

În cea de-a doua etapă urmează distribuţia în cele trei sate, Suceagu, Mera, Rădaia, în cadrul unui proiect pe care îl va gestiona Compania de Apă Someş (CAS).

"Legat de alimentarea cu apă pentru satele Mera, Suceagu şi Rădaia, trebuie să le spun oamenilor că anul trecut, în 26 septembrie, am eliberat Autorizaţia de construire şi aştept să înceapă Compania de Apă Someş procedurile şi lucrările pentru distribuţia apei în cele 3 sate", a declarat pentru ZIUA de CLUJ primarul comunei Baciu, Ioan Florin Mureşan.

Reprezentanţii Companiei de Apă Someş din Cluj spun că a fost finalizată documentaţia pentru licitaţia de selectare a constructorului şi că lucrarea va demara în acest an.

"Pe Mera, Suceagu şi Rădaia este acum o documentaţie în fază de finalizare şi de punere pe SEAP pentru licitaţie, pentru selectarea unui constructor care să realizeze lucrarea, alimentare cu apă în cele trei localităţi şi rezervor de apă în localitatea Mera. Nu ştim exact cât vor dura aceste proceduri dar ce putem spune cu siguranţă este că vor începe lucrările anul acesta", a declarat pentru ZIUA de CLUJ Sebastian Lucaciu, specialist relaţii publice în cadrul Companiei de Apă Someş SA Cluj.

Primarul comunei Baciu, Florin Mureşan, a precizat pentru ziarul nostru că o procedură de licitaţie pe SEAP poate dura între câteva săptămâni, dacă nu sunt contestaţii, şi câteva luni, dacă se depun contestaţii.

Într-o declaraţie dată pentru ZIUA de CLUJ în urmă cu câteva luni pe acest subiect, Dorin Ciatarâş, directorul Companiei de Apă Somes, a estimat că din momentul începerii lucrărilor, acestea s-ar putea finaliza în câteva luni.

Dorin Ciatarâş a mai precizat atunci că societatea pe care o reprezintă mai are un proiect important, amplu, în judeţele Cluj şi Sălaj, pe fonduri europene, care ar urma să includă şi comuna Baciu.

„Este vorba de un proiect în cadrul Programului Infrastructura Mare al Uniunii Europene. Suntem în faza de analiză la ministerul Fondurilor Europene. După avizarea de către Guvernul României, o să urmeze semnarea contractului de finanţare cu Comisia Europeană. E în valoare de 350 de milioane de euro pe cele două judeţe, Cluj şi Sălaj, şi are componente şi în zona rurală, printre care şi în Baciu.

Acest proiect este cu bătaie mai lungă, dacă se avizează anul acesta să spunem, în 2017 urmează să fie făcute licitaţiile şi să înceapă lucrările undeva pe finalul lui 2017 sau începutul lui 2018. Sunt vizate lucrări de extinderi de apă-canal şi în zone urbane şi în zone rurale în cele două judeţe, reabilitări, înlocuiri de reţele şi staţii noi locale de tratare şi epurare", a afirmat directorul Dorin Ciatarâş.

 

 

 

 

Comenteaza