Foto Abia inaugurată, Pădurea Clujenilor arată jalnic: buruieni, copaci uscați, podețe peste ...nimic

Cu o suprafață de peste 21 ha, mai mare decât cea a Parcului Central „Simion Bărnuțiu”, Pădurea Clujenilor este cel mai nou parc al orașului. Situat pe Bulevardul Muncii, parcul este unul recreativ, un loc pentru petrecerea timpului liber în cadru natural. 

"Din cicul ”La PR-ul lăudat să te duci cu capul spart”, am fost să văz lăudatul (dintr-o singură direcție, previzibilă, e drept) Parc ”Pădurea Clujenilor”, căci n-am fost până acum, hai să vedem ceva nou fără să prea ieșim din Cluj, trebuie să se vadă fain Clujul, e cam soare, dar nu-i nimic că acolo e pădure, de-alea. Mweeeell, nu știu cum și de unde să încep, că de terminat am terminat relativ repede... Dacă aș fiu succint, aș rezuma totul în tradiționalul ”Ai de capul meu!”... Mai puțin succint, aș merge mai degrabă înspre ”A furat, dar s-a și făcut că face ceva!”...

Așadar, de cumva n-ați mai văzut demult bani aruncați aiurea răăău de tot, luați-vă maceta să vă faceți drum printre buruieni și faceți o vizită prin ”parc”. Sper doar să fiți pasionați de insecte, macro-fotografie sau plante non-domestice ca să zic așa, că altfel e posibil să vă plictisiți.

De curiozitate, am căutat pe net să văz câți bani a costat povestea asta și am rămas mut - noroc că pot scrie! Adicătelea bănci bune-bunuțe înconjurate de ikebane de buruieni, zilioane de copaci plantați de către specialiști în horticultura fondurilor europene, copaci care-s deja uscați, poduri din lemn care trec peste... nimic, poduri din metal care trec peste... o mică vale cu și mai multe buruieni, alei din ceva pietriș aruncat peste trepte făcute din scânduri proptite cu țăruși, dar o alee pavată pe care să încapă de-a latul toți cei 8 oameni pe care i-am întâlnit în parc (21 hectare, da?) au costat aproape 5 milioane de euroi!!! Din ăia adevărați nu de Monopoly, da?

Vreți să vedeți niște proprietăți de 5 milioane de dolari/euro? Google it. Și-apoi mergeți în parcul lui pește și comparați nițel cam ce lipsește din peisaj! Dar eu zic să nu mergeți când vă bate soarele în cap fiindcă nu-i nicio pădure acolo - cuvântul ”pădure” din nume reprezintă probabil proiecția în timp (gen jumate de secol-ish) a vreunui consilier vajnic, care a simțit el că dă bine la popor, la fel ca și ”Clujenilor”, implicând că ar fi o primă alegere pentru locuitorii urbei. Ceea ce ar putea deveni, în cazul în care devin dintr-odată cu toții curioși să vadă cum se întâmplă tot fluxul pachetelor în curte la Fan Courier, care se vede foarte bine din punctele de belvedere, împreună cu restul halelor din fosta, actuala și viitoarea zonă industrială a Clujului. Ce să zic - frumos tovarăși, bine lucrat! Mai faceți, că mai este de unde!", a scris un clujean pe Facebook. 

Conform autorităților publice, amenajarea parcului a presupus crearea mai multor zone distincte care să acopere o gamă largă de posibilități de recreere:

- zona de belvedere
- zone de interes cu mobilier urban;
- zona de grădină urbană;
- zona cu facilități sportive cu instalație de tip tiroliană pe un traseu de aproximativ 200 m lungime

În parc predomină zonele acoperite cu vegetație: plantații pentru stabilizarea solului, masive de arbori, zone de poiană și zona de taluzuri cu arbuști târâtori, graminée decorative și arbuști decorativi. Cei peste 1500 arbori și 30.000 puieți plantați în cadrul parcului au un rol deosebit în peisajul parcului.

Parcul dispune de facilități pentru persoane cu dizabilități, locuri de parcare și iluminat nocturn în parcări și pe aleea principală. De asemenea, sunt prevăzute și parcări pentru biciclete și stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice.

Proiectul este finanțat prin fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Os - 4.2. Executantul lucrărilor este asocierea SC NORD CONFOREST SA – PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL.Valoarea totală a proiectului este de 22.861.202,24 lei.

Comenteaza