A fi sau a nu fi GRATIS. Asta e întrebarea pentru noua bază sportivă a Clujului SONDAJ

A fi sau a nu fi GRATIS. Asta e întrebarea pentru noua bază sportivă a Clujului SONDAJ
Baza construită de Ministerul Dezvoltării Regionale prin Compania Naţională de Investiţii este gata şi aşteaptă să fie recepţionată.

S-a potrivit că, în prima zi de campanie electorală, primarul Emil Boc a publicat pe Facebook fotografii cu baza sportivă din cartierul Gheorgheni, realizată de Ministerul Dezvoltării Regionale prin Compania Naţională de Investiţii. Parcul dedicat iubitorilor de sport este gata şi arată extraordinar; mai aşteaptă doar recepţia şi avizele de funcţionare. Întrebat la Realitatea FM, săptămâna trecută, dacă aşteaptă campania pentru inaugurarea bazei, Emil Boc a spus că nu este un obiectiv realizat de Primărie; municipalitatea a pus doar la dispoziţie terenul de aproape zece hectare şi a asfaltat aleea de acces spre parc. Şi totuşi, pe pagina sa de Facebook, primarul a primit 3.800 de like-uri şi o mulţime de mesaje de felicitare (unele care strepezesc dinţii, ca „Mă închin în faţa măreţiei Dv., atât ca Om, cât şi ca specialist şi organizator"). Un lucru este însă limpede: administrarea va aparţine municipalităţii, care a şi anunţat că practicarea oricărui sport în noul parc va fi gratuit.

Baza sportivă construită în locul vechiului cartodrom are trei terenuri sintetice de mini fotbal, două de baschet, trei de tenis, pistă de role şi de alergare; există o sală de sport, una de popice şi un spaţiu dedicat practicării tenisului de masă. Din păcate, într-un mod inexplicabil, nu a fost inclus în proiect niciun bazin de înot.

Iată mesajul postat de primar, pe Facebook: „Complexul Sportiv Gheorgheni a intrat în faza recepției finale și a obținerii avizelor de funcționare! Proiectul este realizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Compania Națională de Investiții și se întinde pe o suprafață de 9,4 hectare în cartierul clujean Gheorgheni. Baza sportivă va avea caracter public, cu acces gratuit pentru toți cetățenii. Cuprinde terenuri cu nocturnă - 3 terenuri sintetice de mini fotbal, 3 de tenis, 2 de baschet; 1 teren de tenis cu peretele, 2 de badminton și 2 de volei de plajă - unde accesul se va face cu rezervare prealabilă. În ceea ce privește zonele interioare, Complexul Sportiv Gheorgheni include piste de popice, spațiu și dotări pentru tenis de masă, precum și o sală multifuncțională. De asemenea, noua bază sportivă este dotată cu aparate și echipamente pentru exerciții fizice în aer liber; aparatură pentru exerciții fizice dedicate seniorilor; echipamente pentru amatorii de cățărări, parkour; spații de joacă pentru copii de toate vârstele; amfiteatru în aer liber (428 locuri); pistă de alergare; pistă de biciclete/role agrement; pistă role viteză; teren de paintball cu obstacole; parc aventură - trasee prin copaci, pe frânghii și alte instalații; alei de promenadă și spații verzi generoase. După finalizarea recepției și obținerea tuturor avizelor necesare funcționării, noul Complex Sportiv Gheorgheni va intra în circuitul public".

În urma anunţului primarului, pe Facebook s-a pornit o întreagă dezbatere. Clujenii sunt împărţiţi: unii sunt mulţumiţi că vor putea practica sporturi în mod gratuit, alţii cer introducerea unor taxe modice.

„Sperăm să şi ţină, eu aş propune o plată minimă pentru intrare şi cu personal de pază, că la noi numai aşa ţine", spune Liviu, aprobat de Cătălin: „Mai degrabă întreţinut şi păzit, dar cu plată, decât distrus şi gratuit". Evident, acest punct de vedere a fost repede contrazis. „Lasă că plătim destule taxe", replică Ady, iar doamna Ramona crede că şi o taxă de 3 lei ar fi mare: „Multe persoane dau ăia 3 lei pe o pâine; încă sunt mulţi care trăiesc din salariul mediu pe economie şi nu-și permit multe lucruri pentru copiii lor".

Valoarea investiţiei a fost de 20.255.273,44 lei, fără TVA. Constructor este societatea clujeană S.C. Nord Conforest S.A. Termenul iniţial de finalizare a fost şi cu acest prilej depăşit: lucrările ar fi trebuit încheiate în vară.

ZIUA de CLUJ vă invită la sondaj. Vi se pare o idee bună practicarea gratuită a sportului în baza sportivă Gheorgheni?

 

Comenteaza