8.000 de clujeni au ales! VOTEAZĂ şi tu priorităţile pentru Cluj. Marile proiecte costă 1,5 miliarde de euro

8.000 de clujeni au ales! VOTEAZĂ şi tu priorităţile pentru Cluj. Marile proiecte costă 1,5 miliarde de euro

Proiectele mari ale Clujului costă 1,5 miliarde de euro. Clujenii mai pot alege investiţiile prioritare pentru oraş până în 22 martie, în cadrul campaniei Băncii Mondiale (BM) intitulată "Alege prioritățile orașului tău!”.

Clujenii sunt printre cei mai interesaţi de modul în care se dezvoltă oraşul în care trăiesc. 8.000 de persoane au votat proiectele prioritare, până în prezent, plasând astfel Clujul între oraşele cu cele mai multe voturi exprimate în cadrul acestei campanii, alături de Braşov şi Sibiu. La nivel naţional, 85.000 de români şi-au exprimat alegerile pentru cele mai importante proiecte de dezvoltare urbană.

Valoarea estimată a proiectelor Clujului - 1,5 miliarde euro

"Clujul și zona metropolitană au proiecte cu un buget mai mic și investiții mai diversificate. Peste 50% din suma proiectelor propuse merge pe infrastructură rutieră și de sănătate, urmând ca restul proiectelor să fie pentru centură, transport public, aeroport, infrastructură culturală și de afaceri". 

  • Autostrada Transilvania (tronsoane Nădășelu - Mihăiești și Topa Mică - Zimbor) - 200 mil. euro 
  • Spitalul Regional Cluj-Napoca - 377 mil. euro 
  • Construirea Centrului Cultural Transilvania - 65 mil. euro 
  • Electrificarea și modernizarea căii ferate Cluj - Episcopia Bihor - 477 mil. euro 
  • Drumul de legătura A3 - DN1 (Tureni) - 30 mil. euro 
  • Construirea unui centru expozițional - 25 mil. euro 
  • Construirea unui spital monobloc de pediatrie - 60 mil. euro 
  • Trenul metropolitan Nădășelu - Dej - 25 mil. euro 
  • Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Avram Iancu - 125 mil. euro 
  • Drumul TransRegio Feleac (Centura Cluj Sud: Gilău - Apahida) - 150 mil. euro 

8.000 de clujeni au ales! Alege şi tu priorităţile pentru Cluj. Marile proiecte costă 1,5 miliarde euro

Clujenii vor Spital Regional de Urgenţă

Conform statisticilor Băncii Mondiale, până în prezent, prioritatea numărul 1 pentru Cluj-Napoca este construirea Spitalului Regional de Urgenţă (SRU). Din nefericire, guvernul PSD amână acest proiect şi România ar putea rămâne fără bani europeni pentru construcţia celor trei spitale din Cluj, Iaşi şi Craiova.

În urmă cu două zile, Corina Creţu, comisarul european pentru politică regională, a transmis o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă, prin care îi solicită acesteia să comunice la Bruxelles poziţia oficială a guvernului în privinţa spitalelor regionale.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, în februarie, că dacă studiile de fezabilitate pentru spitalele regionale din Cluj şi Craiova nu vor fi terminate la timp, se va depune în prima fază cerere de finanţare pentru cel din Iaşi. 

La scurt timp de la aceste declaraţii, Consiliul Judeţean ( CJ) Cluj a cerut executivului să demareze în regim de urgență realizarea studiului de fezabilitate pentru spitalul din Cluj. Şeful judeţului a anunţat că a eliberat terenul pentru viitorul spital din Floreşti (Cluj). De asemenea, CJ doreşte să preia proiectul SRU, iar Ministerul Sănătăţii refuză. MAI MULTE DETALII AICI! 

ALEGE PROIECTELE PRIORITARE PENTRU CLUJ-NAPOCA, până în 22 martie, AICI! 

Campania "Priorităţile oraşului tău" este cel mai mare exerciţiu de consultare publică din ţară pe tema dezvoltării urbane, fiind realizată de BM în parteneriat cu Federaţia Zonelor Metropolitane şi Aglomerărilor Urbane din România, cu autorităţile publice subnaţionale şi cu UrbanizeHub.

Obiectivul campaniei îl constituie identificarea unei viziuni comune de dezvoltare metropolitană de către cetăţeni şi autorităţile publice mandatate să implementeze strategiile de dezvoltare locală, precum şi catalizarea dezvoltării principalelor zone funcţionale urbane din România.

Proiectele au fost propuse de către autorităţile publice subnaţionale şi extrase din documente strategice sau programatice existente, respectând următoarele criterii: au un prag valoric minim, ajustat în funcţie de capacitatea bugetară a fiecărei reşedinţe de judeţ şi nu au finanţare asigurată.

La finalul campaniei, BM va lansa raportul "România metropolitană" ce va include prima viziune de dezvoltare metropolitană a ţării, rezultatele chestionarului, precum şi recomandări de dezvoltare metropolitană adresate autorităţilor publice.

Iniţiativa Băncii Mondiale vine ca rezultat al colaborării cu o serie de municipalităţi din România, cu scopul de a sprijini autorităţile publice în prioritizarea şi implementarea unor intervenţii esenţiale pentru dezvoltarea locală şi menite să îmbunătăţească calitatea vieţii cetăţenilor. 

Comenteaza