5,6 milioane de lei pentru modernizarea şcolilor din Cluj-Napoca

5,6 milioane de lei pentru modernizarea şcolilor din Cluj-Napoca
În acest an 83 de şcoli, grădiniţe şi creşe vor fi modernizate din banii alocaţi de Primăria Cluj-Napoca. Valoarea reparaţiilor se ridică la 5,7 milioane de lei, adică 125.000 de euro.

În mijlocul lunii iunie, lucrările pentru modernizarea unităţilor de învăţământ din oraş sunt în toi. Anul acesta, primăria alocă 5,7 milioane de lei în vederea efectuării unor lucrări de modernizare la mai multe şcoli, grădiniţe şi creşe din Cluj-Napoca.

"Obiectivul nostru este ca până în 15 septembrie toate şcolile noastre să fie pregătite pentru şcoală. De aceea, am început verificările din timp şi monitorizăm în fiecare săptămână stadiul lucrărilor, astfel încât toate şcolile să fie pregătite pentru un nou an şcolar. Sumele de bani din bugetul local există, banii provin din banii clujenilor, 5,7 milioane de lei, deci suma alocată vizează lucrările pentru şcoli de la repararea curţii, până la refaţadizare şi lucrări interioare", a declarat primarul Emil Boc.

Cu ocazia lucrărilor care se desfăşoară în acest moment la unităţile de învăţământ din municipiu, Boc a făcut o vizită pe unul din şantiere, la şcoala Constantin Brâncuşi din cartierul Gheorgheni. "Printre cele mai importante lucrări se află şi Şcoala Brâncuşi, unde sunt efectuate lucrări în valoare de 107.000 de lei, tot ceea ce înseamnă refaţadizare, lucrări interioare pentru modernizarea şcolilor. Deşi se foloseşte titlul de şcoală de cartier pentru această unitate de învăţământ, ea este la fel de performantă ca una din centrul Clujului, pentru că 12 dintre absolvenţii de clasa a opta au ajuns la Colegiul Emil Racoviţă. În Cluj dispare ideea de şcoli de centru sau cartier, şcoală foarte bună se face oriunde în Cluj dacă vrei să înveţi", a precizat Boc.

Şcoala Constantin Brâncuşi a obţinut în acest an, pentru a treia oară, titlul de „şcoală europeană", ocazie care a adus şcolii suma de 5.000 de lei de la Ministerul Educaţiei.

"Proiectul de modernizare a celor 83 de instituţii de învăţământ face parte program mai larg de susţinere a învăţământului preuniversitar care cuprinde modernizarea instituţiilor, acordarea burselor, transport gratuit pentru elevi şi premierea elevilor care obţin note mari la examene. Chiar dacă reprezintă sume mari din bugetul Primăriei, eu cred că rezultatele încep să se vadă şi ne confirmă statutul de oraş de primă forţă cu privire la învăţământul preuniversitar", spune primarul.

În acest moment sunt finalizate lucrările la 12 dintre cele 83 de unităţi şcolare din Cluj-Napoca.

 

Comenteaza