33.500 de abonamente gratuite pentru transportul comun pentru elevii clujeni

33.500 de abonamente gratuite pentru transportul comun pentru elevii clujeni

În această lună a început procesul de emitere a abonamentelor gratuite pentru transportul în comun pentru 33.500 de elevi din Cluj și din zona metropolitană. Investiția este acoperită integral de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, iar cele 33.500 de abonamente valorează 8 milioane de euro.

''Această inițiativă face parte dintr-o mișcare amplă de facilitare a educației și totodată de reducere a abandonului școlar din motive financiare. De asemenea, complementar abonamentelor gratuite, Primăria asigură pentru 14 trasee din Cluj-Napoca autobuze școlare dedicate elevilor pentru a ajunge la școală'', transmite municipalitatea.

Abonamentele pot fi eliberate la automatele din stații sau la centrele de vânzare ale Companiei de Transport Public. Elevii care nu au card de transport, au pierdut cardul sau nu își pot prelungi abonamentul la automate, sunt așteptați la centrele de vânzare ale Companiei de Transport Public, cu următoarele documente:

carnetul de elev;
cartea de identitate/ certificatul de naștere pentru elevii sub 14 ani
dovada domiciliului în copie sau în format electronic.

În Cluj-Napoca facilităm împreună accesul la educație și contribuim la o infrastructură verde, alegând transportul în comun ca modalitate principală de călătorie în interiorului orașului.

Comenteaza