2.000 de semnături în Baciu împotriva curselor Fany. "E mai rău ca la ţară, nu suntem agricultori!"

2.000 de semnături în Baciu împotriva curselor Fany.
Mii de clujeni din Baciu au adunat semnături şi cer reintroducerea transportului în comun asigurat de fosta regie RATUC, în detrimentul Fany. Sute de oameni revoltaţi au protestat azi în curtea primăriei, dar şi în curtea viceprimarului Deak Francisc.

"E o problemă extraordiar de mare", spune acum Deak. "S-au strâns în 24 de ore peste 2.000 de semnături să se reintroducă cursele 31 şi 31b. Sunt 6.000 de locuitori în localitate. Am ajuns într-o postură să renunţăm la o situaţie care era din anii '70, când circula autobuzul RATUC. Acum Baciu e în apropierea Clujului, din acest punct de vedere nu poţi să concepi aşa ceva, să circule în Baciu un autobuz care merge ca la ţară. Suntem obişnuiţi să avem un transport în comun care circulă normal".

Consiliul Local a avut o şedinţă azi pe această temă. "A fost o şedinţă foate agitată, suntem foarte revoltaţi şi poate oamenii vor ajunge să facă mişcări de protest", spune viceprimarul.

Transportul în comun între comuna Baciu şi Cluj-Napoca este operat din această lună de Fany, în detrimentul fostei regii de transport în comun RATUC care asigura această relaţie de 40 de ani. RATUC nu s-a prezentat la licitaţia pentru transportul Cluj-Napoca - Baciu pentru că nu era constituită ca societate comercială, iar până când transformarea a avut loc licitaţia a fost organizată şi atribuită. "A fost o licitaţie, s-a licitat şi Baciu; era foarte firesc să fim întrebaţi, dar noi nu am cerut să fie licitaţie", spune Deak.

Transportul în comună era asigurat, până în decembrie anul trecut, de două linii RATUC - 31 până la fabrica Napolact şi 31B, încă doi kilometri. Deak explică nemulţumirile locuitorilor comunei: "Cu un abonament putea circula cu ambele; cel care nu ajungea la un autobuz se urca pe altul. Nu se poate percepe ca o localitate atât de mare să fie acum pusă pe un traseu din acesta, ca la ţară. Acum situaţia e asta: Fany asigură transportul până la autogara Beta. Un copil de clasa 1 care se urcă în autobuz în Baciu merge pînă la autogară, se dă jos, trece podul cam 500 metri, se urcă pe alt autobuz şi de acolo merge în Gheorgheni. E posibil aşa ceva în secolul 21?".

Aproximativ 200 de persoane au protestat în această dimineaţă în curtea Primăriei Baciu împotriva deciziei ca traseul să fie operat de Fany. După-masă protestele s-au mutat în curtea aleşilor. "Azi după-masă nu am putut intra în curte, la mine la casă", spune Deak.

"E mai rău ca la ţară", spune şi primarul Florin Mureşan. "Îi duci pe oameni în autogară şi de acolo mai trebuie să circule cu 3 autobuze, deşi suntem la 3 km de centrul oraşului; suntem ca un cartier al Clujului, nu nişte oameni care facem agricultură şi mergem în piaţă să vindem produsele".

Etichete
Comenteaza