Bugetul Clujului pentru 2012 ar putea fi mai mare decât cel de anul acesta VIDEO

Bugetul Clujului pentru 2012 ar putea fi mai mare decât cel de anul acesta VIDEO
Primarul interimar Radu Moisin a declarat că execuţia bugetară pe anul în curs arată o creştere a veniturilor faţă de estimările iniţiale, ceea ce e semn bun şi pentru anul viitor. Moisin a anunţar că bugetul oraşului va fi elaborat doar după patru runde de consultări cu cetăţenii, cel mai probabil în luna februarie anul viitor.

Executivul primăriei consideră că datele legate de execuţia bugetară a primelor 9 luni din 2011 arată o creştere semnificativă faţă de anul trecut, de circa 11 %, semn că şi anul viitor vom avea parte de o creştere a bugetului.

"Vom avea un buget care să permită continuarea proiectelor de investiţii şi demararea altora astfel ca acest oraş să se dezvolte şi mai repede decât până în prezent", a spus primarul interimar Radu Moisin.

Potrivit legii, bugetul local al municipiului Cluj Napoca trebuie adoptat în termen de 45 de zile de la aprobarea bugetului naţional, aflat chiar în aceste zile în dezbaterea Parlamentului. Cel mai probabil noul buget al oraşului va fi adoptat, ca şi anii trecuţi, în luna februarie.

Claudia ROMITAN

Comenteaza