PNL a anunţat că lansează un site împotriva abuzurilor Primăriei

PNL a anunţat că lansează un site împotriva abuzurilor Primăriei
PNL Cluj va lansa săptămâna viitoare un site unde cetăţenii pot sesiza eventualele abuzuri ale Primăriei Cluj-Napoca. Numele domeniului va fi făcut public miercuri când va fi lansat şi site-ul.

Consilierul local Steluţa Cătăniciu spune că măsura este necesară din cauza „degringoladei şi haosului care se întâmplă în cadrul instituţiei". „Executivul îşi permite să facă abuzuri de drept împotriva consilierilor locali şi să nu le furnizeze informaţii verbale, punându-i în situaţia de a vota proiecte de hotărâre în necunoştinţă de cauză", a explicat Cătăniciu. Aceasta a exemplificat cu două proiecte de pe ordinea de zi a celei mai recente şedinţe de Consiliu Local, din această săptămână. Acestea erau greşit redactate şi conform acestora în zona străzii Cireşilor un concesionar a plătit un preţ de 2.908 lei, în condiţiile în care acesta este una dintre cele mai scumpe zone din oraş. În al doilea caz, CL ar fi vândut un spaţiu de pe strada Memorandumului cu 70 lei. Acestea sunt erori de redactare, spune Cătăniciu.

Consilierul Local a mai arătat că proiectul de HCL prin care era aprobată lista familiilor care primesc locuinţe sociale în acest an nu includea şi anexa cu lista integrală a acestora, anexă care a fost publicată ulterior şedinţei de CL. „Situaţia e cu atât mai gravă cu cât PDL are majoritate în CL şi îşi permite să facă abuzuri, pentru că nimeni nu-i atacă".

 

 

Comenteaza