Regiile primăriei: şi subvenţionate, şi pe profit
- Scris de Luminita Silea
- 21 Feb 2011, 23:23
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
RATUC, RADP şi RAT vor primi de la bugetul local 88,5 milioane de lei.
Cele trei regii din subordinea Consiliului Local Cluj-Napoca şi-au propus să realizeze anul acesta venituri din care să rezulte un profit brut de peste 406.000 de lei. Consilierii locali vor dezbate la şedinţa de astăzi un proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul acesta al regiilor din subordine, Regia Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC), Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) şi Regia Autonomă de Termoficare (RAT).
Regia Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC) şi-a propus să realizeze anul acesta venituri de 105.725.000 de lei, la cheltuieli estimate de 105.600.000 de lei, profitul brut fiind aproximat la 125.000 de lei. Aceasta în condiţiile menţinerii tarifelor de anul trecut, dar şi introducerii unui tarif nou de publicitate, de 0,42 de euro pe zi, plus taxa pe valoarea adăugată, pentru închirierea spaţiului interior de reclamă din mijloacele de transport în comun, situat în spatele cabinei conducătorului auto. “Veniturile din activităţi diverse vor creşte cu 8,4% datorită contribuţiei pe care o va avea echipa de întreţinere la lucrările de modernizare a liniei de tramvai. Numărul maxim de călători transportaţi în 2011 va creşte cu 1,27% faţă de anul precedent. La capitolul cheltuieli materiale am avut în vedere o scădere, în special datorită scoaterii din uz a mijloacelor de transport învechite”, se precizează în raportul de fundamendare a bugetului regiei pe anul acesta.
Bugetul estimat de RATUC va fi dezbătut de consilierii locali la şedinţa de astăzi. În cadrul proiectului se propune ca regia să fie subvenţionată de la bugetul local cu 29.700.000 de lei, pentru susţinerea programului de gratuităţi şi subvenţii pe mijloacele de transport în comun. Directorul RATUC, Liviu Neag, a declarat că banii ajung deocamdată, dar că va fi nevoie de o suplimentare la rectificarea bugetară din vară. “În 2010 am realizat un profit simbolic de 10.000 de lei. Acesta trebuie virat, conform vechilor reglementări, în proporţie de 90% primăriei, 10% rămânând regiei. Am încercat să fim pe plus, asta este important. Maximizarea profitului este un deziderat al firmelor din mediul privat, mai mult, care au interese economice. Vom depune bilanţul pe anul trecut în martie-aprilie la Consiliul Local”, a menţionat Neag.
La şedinţa Consiliului Local de astăzi vor fi discutate şi bugetele RADP şi RAT. RADP estimează un buget de 16.881.000 de lei, cu cheltuieli de 16.762.000 de lei, în aceste condiţii profitul brut fiind de 181.000 de lei. Anul acesta, RADP va primi de la bugetul local 750.000 de lei pentru programele de investiţii. Regia îşi propune să amenajeze o parcare în zona târgului de vechituri, să extindă activitatea de afişaj, să achiziţioneze utilaje pentru activitatea de întreţinere a străzilor şi pentru blocările auto, dar şi continuarea celorlalte activităţi curente. Şeful RADP, Ioan Morocăzan, a declarat că în 2010 s-a realizat un profit de peste 100.000 de lei. “Ceea ce ne-a rămas a mers către programele de investiţii”, a mai spus oficialul.
RAT a estimat venituri de 90.500.000 de lei, la cheltuieli pentru producţia de energie termică de 300.000 de gigacalorii a anului 2011, de 90.400.000 de lei. Pe baza veniturilor şi cheltuielilor, rezultă că regia va realiza un profit de 100.000 de lei. De la bugetul local RAT va fi subvenţionată cu 58 de milioane de lei pentru acoperirea diferenţelor de preţ pentru gigacalorie şi 400.000 de lei pentru investiţii. Anul trecut, Regia de Termoficare a realizat un profit de 140.000 de lei. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Raimonda Boian, a menţionat că din acesta 90% este virat primăriei, iar restul s-a utilizat pentru investiţii.
Viceprimarul Radu Moisin a explicat că, în conformitate cu noile reglementări în vigoare, anul acesta regiile trebuie să vireze din profitul brut 50% către bugetul local, cealaltă jumătate rămânând în bugetul acestora.
DISTRIBUIE
Comenteaza