Divorţezi la primărie, plăteşti 300 de lei

Divorţezi la primărie, plăteşti 300 de lei
Clujenii care se vor adresa municipalităţii pentru a divorţa de comun acord vor achita o taxă de 300 de lei. Consilierii locali vor discuta la şedinţa de mâine un proiect de hotărâre în acest sens, taxa fiind instituită tocmai pentru a nu duce actul de divorţ în derizoriu.
“Având în vedere că familia este instituţia fundamentală în societate, unul dintre factorii care se preocupă de educaţia omului, de promovarea valorilor morale, considerăm că dacă oferim o procedură pe cât de simplă, pe atât de încurajatoare din punct de vedere pecuniar, vom duce actul de divorţ în derizoriu, dând posibilitate oricărei familii să divorţeze, iar apoi să se recăsătorească, creând astfel un cadru instabil şi fragil aşa-numitei instituţii a căsătoriei”, se arată în referatul care însoţeşte proiectul de hotărâre privind instituirea unei taxe de 300 de lei pentru desfacerea căsătoriei la Primăria Cluj-Napoca.

Oficialii instituţiei au motivat că Direcţia de Evidenţă a Persoanelor se confruntă cu un volum mare de muncă şi că oficiază 60-70% din căsătoriile din judeţul Cluj. În plus, aceştia estimează că în 2011 vor avea de soluţionat 300 de dosare de divorţ. Taxa de 300 de lei este una rezonabilă, susţin iniţiatorii, în conformitate cu cele fixate de celelalte primării din judeţ, chiar mai mică faţă de cea a unor primării din ţară şi faţă de cea a notarilor, la care se achită 500 de lei.

Începând din 2011, cuplurile care se căsătoresc la primărie pot divorţa tot adresându-se administraţiei locale, aceasta după ce a intrat în vigoare Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor la oficiile de stare civilă din cadrul primăriilor. Condiţia pentru un divorţ administrativ la autoritatea locală este ca ambii soţi să fie de acord cu desfacerea căsătoriei, să se înţeleagă asupra numelui pe care îl vor purta după divorţ şi să nu aibă minori în întreţinere. Procedura este simplă: soţii trebuie să facă o cerere, să aştepte 30 de zile, termen dat ca să mediteze dacă divorţează sau nu, iar apoi, dacă răspunsul este “da”, primăria emite actul de divorţ.


Comenteaza