DISTRIBUIE
Compania a obţinut suspendarea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de la FC Universitatea SA, prin care finanţatorul bucureştean a devenit acţionar majoritar.
Tribunalul Comercial a admis ordonanţa preşedinţială prin care firma Intop, acţionar minoritar la “U” Cluj, a solicitat ca hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) din luna iunie – când Florian Walter a devenit acţionar majoritar al clubului prin convertirea unui împrumut acordat societăţii în acţiuni - să nu-şi producă efectele până la judecarea altei acţiuni în instanţă, ce are ca obiect anularea aceleiaşi hotărâri AGA. Astfel, finanţatorul “U” Cluj, Florian Walter, nu poate lua decizii de unul singur până la o eventuală anulare a ordonanţei preşedinţiale în recurs sau până la o sentinţă favorabilă în procesul privind hotărârea AGA.
Firma Intop, acţionar minoritar la FC Universitatea SA, a solicitat ordonanţa preşedinţială pe lângă acţiunea de fond intentată clubului de fotbal, prin care încearcă anularea hotărârii AGA din iunie, în urma căreia datoria Universităţii de trei milioane de lei către omul de afaceri Florian Walter a fost convertită în acţiuni. Astfel, Walter a ajuns să deţină 96% din acţiunile clubului, ceea ce-i dă dreptul să ia decizii fără acordul celorlalţi acţionari. Până la judecarea procesului privind anularea hotărârii AGA, ce are termen în 8 octombrie, reprezentanţii Intop au obţinut suspendarea ei prin ordonanţă preşedinţială.
“Admiterea ordonanţei are efect în sensul că dacă se organizează AGA, fiecare va vota în funcţie de vechile procente de acţiuni. Practic, ne blochează, căci cei de la Intop asta doresc, să ne şicaneze. Aşteptăm motivarea în cazul ordonanţei de la Tribunalul Comercial şi o vom ataca cu recurs”, a spus avocatul Laura Ioana Sporiş, ce reprezintă Universitatea SA la proces. De cealaltă baricadă, reprezentanţii Intop se declară mulţumiţi de admiterea ordonanţei. “Ne bucurăm de decizia instanţei şi aşteptăm judecarea fondului”, a spus Cătălin Popean, reprezentantul Intop în cadrul acţionariatului de la “U” Cluj.
În cererea de ordonanţă preşedinţială cei de la Intop au precizat că “în măsura în care hotărârea îşi produce efectele, acţionarul majoritar, care deţine acum 96,81%, ar putea lua decizii care să-i prejudicieze pe ceilalţi acţionari, ale căror cote au fost diminuate în mod abuziv. În acest context, societatea noastră nu s-ar putea opune niciunei hotărâri în condiţiile în care, după adoptarea hotărârii din iunie 2010, deţinerea noastră a scăzut la 0,89% din capitalul social”. Anterior, compania Intop investise la Universitatea circa 500.000 de euro, sub formă de împrumut, suma care a fost apoi convertită în acţiuni. Intop avea înainte de majorarea de capital din luna mai 10,68% din acţiuni. Sporiş spune că nu înţelege rostul ordonanţei atât timp cât nici nu a fost programată vreo AGA după cea din iunie.
Cei de la Intop au punctat şi că “majoritatea necesară pentru aprobarea hotărârii AGA a fost obţinută în mod ilegal”, apreciind că Walter nu avea dreptul să voteze. În schimb, avocaţii Casei Sporiş, Păulescu şi Asociaţii, angajată de “U” Cluj, susţin că Florian Walter avea obligaţia de a vota deoarece majorarea de capital social este în interesul societăţii, “refuzul sau abţinerea unora dintre acţionari apărând ca o atitudine total abuzivă şi contrară interesului societăţii”.
Aceştia precizează că, în lipsa hotărârii AGA contestate, se poate ajunge la dizolvarea societăţii din cauza bilanţului financiar. Astfel, în luna mai activul net al societăţii era de –9,78 milioane de lei. Conform Legii societăţilor comerciale, până la sfârşitul anului, “activul net trebuie să fie reconstituit până la o valoare cel puţin egală cu jumătate din capitalul social”.
“Dacă nu se adoptă o hotărâre în acest sens, orice persoană interesată se poate adresa instanţei pentru a cere dizolvarea societăţii. Toate aceste aspecte au fost prezentate acţionarilor, dintre care doar reclamanta (Intop – n. red.) şi Consiliul Local Cluj-Napoca nu au votat în interesul societăţii, pe fondul diminuării propriilor acţiuni”, se arată în întâmpinarea Universităţii împotriva ordonanţei preşedinţiale. În acelaşi document, demersul Intop este caracterizat ca “un veritabil abuz de minoritate”. Principalul finanţator Florian Walter a declarat că va ataca ordonanţa în recurs. “Nu am fost contactat de cei de la Intop, voi spune mai multe după sentinţă”, a precizat Walter.

Comenteaza