Chicago Tours rămâne administrator la Cinema Victoria

Chicago Tours rămâne administrator la Cinema Victoria
Litigiul dintre Primăria Cluj-Napoca şi administratorul Cinematografului Victoria, Chicago Tours SRL, a rămas fără obiect.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei publice, Oana Buzatu, a precizat că în calitate de administrator al cinematografului Chicago Tours nu ar fi avut dreptul să închirieze spaţiile către alte societăţi, prevedere încălcată în momentul în care o parte din spaţiu a fost cedată lanţului de ceainării Demmers Teehaus. Totuşi litigiul a fost stins după ce Demmers a preferat să se mute în spaţiul din piaţa Unirii, lăsat liber de lanţul de magazine de îmbrăcăminte Colours of Bennetton. „Litigiul a fost stins, noi am preluat contractul pe care îl încheiase RADEF (Regia de Exploatare a Filmului-n.red.) cu Chicago Tours, care rămâne valabil până anul viitor iar când expiră vom face altul”, a spus Buzatu. Administratorul Chicago Tours, Jakabffy Samu, care este şi viceprimar în comuna Feleacu, spune că a preferat să rezolve pe cale amiabilă conflictul cu Primăria Cluj-Napoca. "Am avut un contract valabil până în luna mai anul viitor, dacă ajungeam în instanţă ne mai judecam o jumătate de an şi nu vreau asta. Săptămâna viiitoare vom semna un act adiţional la contract prin care rezolvăm problemele", a spus el.

Precizăm că Primăria Cluj-Napoca a trimis societăţii Chicago Tour o notificare prin care cerea eliberarea cinematografului.
Comenteaza