Cum a ratat Clujul o autogară lângă gară

Cum a ratat Clujul o autogară lângă gară
Master Planul General de Transport prevede, pentru Cluj, noduri multimodale. Şi sume din fonduri europene pentru crearea lor. Este vorba despre platforme unde se intersectează diferite mijloace de transport, precum avion, tren, autobuz, şi care permit un transfer rapid al călătorilor şi mărfurilor.

Conducerea aeroportului a facut eforturi disperate, în urmă cu doi ani, pentru a accesa fonduri europene; aerogara urma să fie conectata cu o staţie CFR. Consiliul Judeţean Cluj nu a reuşit să întocmească însă documentaţia la timp. Nici cei de la CFR nu au fost încântaţi, pentru că aveau un procent de cofinanţare.

O idee similară exista şi referitor la gara feroviară principală din Cluj, pe care specialiştii - inclusiv cei care au conceput Planul de Mobilitate Urbană - o văd conectată cu o autogară. Acest lucru mai este posibil, dar nu pentru mult timp.

Vizavi de ieşirea de la peroane, în partea nordică a gării, există un teren viran. Se află imediat lângă magazinul Dedeman şi a găzduit, în trecut, fabrica Tehnofrig. Primăria nu a făcut niciun gest pentru a realiza acolo o autogară; dimpotrivă, a eliberat autorizaţie de construire pentru un hipermarket Kaufland. Specialiştii cred că este o greşeală.

„Eu şi alţi urbanişti am considerat că acolo ar fi utilă o autogară. Kauflanduri se pot face oriunde. Terenul nu aparţine municipalităţii, dar tocmai acesta este rolul unui primar, să negocieze. Iar noi avem un primar care ştie să negocieze. Să le dea investitorilor teren în altă parte, dublu dacă trebuie.

Municipalitatea poate face acolo propria autogară sau să organizeze o licitaţie şi să vină un investitor privat. Din păcate, administraţia nu gândeşte în felul acesta", a spus Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România. În diverse dezbateri publice, societatea civilă i-a cerut zadarnic primarului să creeze o autogară lângă staţia de tren.

Pe partea sudica a gării feroviare, chiar în faţa intrării principale, există o staţie de taxi şi una de tramvaie, în fapt un bun început de nod multimodal. Aceasta asigură o conexiune cu interiorul municipiului; autogara ar arăta preocuparea administraţiei şi faţă de pasagerii care locuiesc în afara localităţii reşedinţă de judeţ.

În Cluj există două autogări la 500 m de gara feroviară, Beta şi Fany. De asemenea, la aproximativ aceeaşi distanţă, dar în direcţia opusă, este în curs de amenajare autogara Sens Vest. Aceasta înseamnă că un călător interesat de un transfer trebuie să îşi tragă bagajele dupa el o jumătate de kilometru. „Am căutat să fac autogară cât mai aproape de gară. Acesta a fost cel mai apropiat amplasament pe care l-am gasit", a spus Cornel Toma, patronul Sens Vest SRL.

Ţigănaş a mai identificat un teren privat care ar trebui recuperat de primărie. În spatele noii baze sportive din Gheorgheni, încă neinaugurată, există o suprafaţă pe care o firma doreşte să dezvolte un proiect imobiliar. „Pentru a prelungi culoarul verde de acolo, parte din Parcul Est, municipalitatea ar trebui să îi propună la schimb investitorului teren în Lomb sau în Borhanci, acolo unde se doreşte dezvoltarea unor cartiere de locuinţe", a subliniat arhitectul.

Comenteaza