Lucrări de asfaltare pe drumul judeţean spre staţiunea Muntele Băişorii FOTO
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Oct 2016, 14:15
- Administraţie
- Ascultă știrea
În prezent, din cauza temperaturilor scăzute înregistrate în această perioadă a anului în zona de munte, temperaturi insuficient de ridicate în vederea executării de lucrări de tratament bituminos dublu, precum şi din dorinţa realizării unor lucrări de întreţinere de calitate, s-a hotărât ca pe restul sectorului de drum să se execute lucrări de aşternere de covor asfaltic, lucrări care au demarat deja şi care vizează un sector în lungime de 4 km, informează Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.
„Reabilitarea în condiţii de maximă calitate şi durabilitate a acestui drum judeţean are o importanţă aparte întrucât în acest fel vom stimula dezvoltarea uneia dintre cele mai importante zone turistice ale judeţului Cluj.
Mă bucur să pot anunţa clujenii, iubitori ai muntelui şi ai sporturilor de iarnă, că sezonul rece care se apropie le va oferi ocazia să circule pe drumul spre staţiunea Muntele Băişorii în condiţii infinit mai bune comparativ cu anii precedenţi" a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.