Cum ar putea arăta oraşul peste 20 de ani. „Clujul, un oraş de un milion de locuitori"
- Scris de Mircea Tatar
- 11 Apr 2016, 16:55
- Administraţie
- Ascultă știrea

Omul de afaceri clujean, care recent şi-a anunţat candidatura ca independent la postul de edil al municipiului, a declarat că în acest moment lipseşte o viziune de dezvoltare a oraşului pe termen mediu şi lung.
„Noi avem acum în faţă o imensă provocare, eu cred insuficient tratată, ne-am îmbâcsit în abordarea Clujului în ideile de zi cu zi, care sunt grele într-adevăr, sunt provocări pentru cetăţeni, pentru cei care conduc urbea, dar s-a scăpat din vedere viziunea pe termen mediu şi lung, aici cred că avem o foarte mare provocare.
Nu să restartăm, pentru că nu se poate restarta, dar trebuie să regândim, să îmbunătăţim şi să facem ceva credibil pentru următorii 20 de ani", a spus Buzoianu luni, la REALITATEA FM. Omul de afaceri a afirmat că va propune un proiect de dezvoltare a municipiului reşedinţă de judeţ.
„Mi-am enunţat deja proiectul; pentru mine proiectul pentru oraş este „Clujul, un oraş de un milion de locuitori". E singura viziune care duce în progres, în creştere, alternativă la posibile sincope.
Clujul trebuie să devină într-un orizont de timp, greu de estimat, dar proiectat de acum, la un milion de locuitori, cu o zonă centrală, o agora, în care acest milion de oameni să se poată exprima şi cărora în toată zona înconjurătoare Clujului actual să le putem face condiţii de viaţă decente, aşa cum şi le doresc oamenii. Discutăm de ce va fi peste 20 de ani", a declarat Buzoianu.
Candidatul la primărie a fost întrebat de moderatori cum va face faţă oraşul acestei provocări imense de a avea un milion de locuitori, din punct de vedere urbanistic şi a infrastructurii necesare.
„Ca manager am învăţat că primul lucru pe care trebuie să-l faci când gândeşti un proiect este să elimini riscul. Dacă acea viziune nu există, nu credeţi că punem sub semnul întrebării la modul serios, viitorul oraşului nostru şi al copiilor noştri? Oraşul a făcut mari paşi înainte datorită valorilor, datorită oamenilor care locuiesc în acest oraş şi a oamenilor atraşi în acest oraş.
Dezvoltarea pe care acum o simţim şi de care ne bucurăm cu toţii este o dezvoltare de presiune de jos în sus şi nici într-un caz o dezvoltare creată pe nişte parametri coordonaţi de o administraţie. Aceasta însă nu este suficient coagulată, şi aici cred că ar trebuie să intervină o administraţie responsabilă, care să coaguleze energiile, nu să le disipeze", a susţinut Buzoianu.
Acesta a mai precizat că va accepta să fie susţinut de către unele partide politice sau de către organizaţii ale societăţii civile, dar că va merge ca independent.în cursa pentru primărie.