Ministrul Lucia Varga la Cluj: Mai mult de jumătate din angajaţii Inspectoratelor Silvice, sau de rea credinţă, sau incompetenţi VIDEO
- Scris de Ovidiu Cornea
- 01 Noi 2013, 13:46
- Administraţie
- Ascultă știrea

UPDATE - adaugă ştire video. Click pe fotografie
Întrebată despre cât la sută din angajaţii din domeniul silvic trebuie să plece, în contextul în care a insistat că va lupta pentru scoaterea din sistem a celor care "sunt certaţi cu legea şi în cârdăşie cu hoţii de păduri", ministrul Lucia Varga a precizat, "mai mult de 50%", referindu-se la angajaţii din Inspectoratele Silvice.
"Mai mult de 50% sunt fie incopentenţi, fie de rea credinţă", a punctat ministrul Lucia Varga, în cadrul unei întruniri organizate la Prefectura Cluj.
Ministrul a subliniat că noul Cod Silvic, care speră să fie aprobat până la finalul anului, va oferi ministerului pârghiile de a-i sancţiona administrativ pe angajaţii din sistemul forestier care se fac vinovaţi, într-un mod sau altul, de despăduririle masive din unele zone, sau de lipsa controalelor în zone puternic afectate de despăduriri.
Referindu-se la activitatea din prezent a autorităţilor silvice din judeţul Cluj ministrul a specificat că a găsit, atât din partea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, cât şi a Direcţiei Silvice, voinţă de a-şi desfăşura corect datoria, dublate de susţinerea din partea prefectului.