Accident grav pe drumul Cluj-Oradea: două motociclete și un autocamion, implicate
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 14:41
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un accident rutier s-a produs luni, 14 septembrie, pe drumul Cluj-Napoca – Oradea. Două motociclete și un autocamion au fost implicate în eveniment.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, accidentul a avut loc la ora 12:17, pe DN 1 – E60, la intrarea în localitatea Urvind dinspre Tileagd, în județul Bihor.
În urma impactului, cei doi motocicliști au suferit leziuni. Ambii erau conștienți și au fost evaluați medical la fața locului.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
Traficul rutier a fost reluat în condiții normale.











