ACCIDENT cu două mașini în Dej. Descarcerarea și SMURD-ul, la fața locului/ O femeie de aproximativ 70 de ani, transportată la spital

Echipaje ale ISU Cluj intervin pe o stradă din Dej, unde a avut loc un accident de circulație.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Șomcutului din municipiul Dej.

În accident au fost implicate două autoturisme, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. O femeie și un bărbat de aproximativ 70 de ani primesc îngrijiri medicale, urmând a se stabili dacă vor fi transportați la spital.

La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

UPDATE: În urma accidentului a fost transportată la spital o singură persoană, mai exact o femeie de aproximativ 70 de ani.

Comenteaza