Proiect cu peste 200 de locuințe în nordul Clujului

Proiect cu peste 200 de locuințe în nordul Clujului

Un proiect imobiliar de mari dimensiuni urmează să fie ridicat pe strada Odobești. 

PUZ-ul propune dezvoltarea, pe o suprafeță de 93.834 de metri pătrați împărțiți în 113 parcele, duplex-uri pentru 226 de familii. Regimul de înălțime este redus, de maximum trei niveluri – subsol, parter, etaj (sau mansardă).

Separat, sunt prevăzute o parcelă pentru funcțiuni de interes public, una pentru activități economice, terenuri pentru infrastructura edilitară, spații verzi cu acces public și terenurile necesare noii rețele de străzi. Accesul la viitorul cartier se va face din strada Odobești, printr-o rețea nouă de străzi prevăzută în PUZ.

Inițiatorii PUZ-ului sunt companiile Magilo Construct Investments SRL (societate deținută de italienii Gianni Tessarollo și Loris Zanato și de Adrian Coborzan) și Finzeta Investments SRL (firmă înregistrată la Timișoara și deținută de Paolo Zaltron și Laura Zaltron). Documentația a fost elaborată de biroul de arhitectură SAA Selart Product, iar șef de proiect este arhitecta Anca Fati.

Proiectul se află în consultare publică, iar PUZ-ul va ajunge ulterior la vot în Consiliul Local Cluj-Napoca.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .