Vești bune pentru România. Comisia Europeană a ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)

Vești bune pentru România. Comisia Europeană a ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)
| Foto: CaleaEuropeana.ro

România a primit o veste bună de la Bruxelles, de la Colegiul Comisarilor, format din miniștrii Uniunii Europene.  

Este vorba despre Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), pe care Comisia Europeană l-a impus României încă de la aderare, în anul 2007. Astfel, în mod oficial, România a îndeplinit cu succes cerințele privind legislația după care funcționează sistemul judiciar, astfel că MCV a fost ridicat.

 Prin acest mecanism, Comisia Europeană a instituit o serie de decizii care au stabilit, printre altele, obiectivele de referință pe care trebuia să le îndeplinească România.

Din acest moment, România va trece la un mecanism comun de verificare a nivelului statului de drept, care a fost instituit pentru toate statele Uniunii.

Care sunt concluziile raportului european privind România și MCV
 

Raportul MCV 2022 privind România ”notează pozitiv eforturile semnificative ale României de a implementa recomandările restante prin noi legislații, politici și instrumente pentru dezvoltarea sistemului judiciar și combaterea corupției”.

 ”Comisia a concluzionat că progresul înregistrat de România este suficient pentru a îndeplini angajamentele MCV asumate la momentul aderării sale la UE și că toate reperele pot fi închise în mod satisfăcător” - se arată în raportul oficial.

De asemeena, raportul MCV pe 2022 concluzionează că progresele realizate sunt ”suficiente pentru a îndeplini angajamentele României la momentul aderării sale la UE”.

România s-a angajat să își continue activitatea privind reformele în curs, cum ar fi Codurile Penale, și să se asigure că toate reformele adoptate, inclusiv legile recente ale justiției, sunt implementate în mod eficient și în conformitate cu legislația UE și standardele europene.

Mecanismul statului de drept sau Raportul privind statul de drept va înlocui MCV?
 

Acum, că România și-a îndeplinit în mod satisfăcător obligațiile prevăzute în mecanismul MCV la momentul aderării sale la UE, Comisia nu va mai monitoriza România în cadrul MCV.

Monitorizarea va continua în cadrul ciclului anual de raportare a statului de drept, la fel ca pentru toate statele membre.

Cine decide când să ridice MCV?
 
MCV poate fi ridicat printr-o decizie a Comisiei Europene. În conformitate cu actele de aderare, care reprezintă temeiurile juridice ale deciziilor MCV, Comisia informează Consiliul în timp util înainte de a revoca măsurile de salvgardare [MCV] și ține seama în mod corespunzător de orice observații ale Consiliului.

De acum înainte, Comisia nu va mai monitoriza și nu va mai raporta România în cadrul MCV, dar monitorizarea va continua în cadrul ciclului anual al statului de drept.

Raportarea va fi inclusă în raportul anual al Comisiei privind statul de drept, la fel ca pentru toate statele membre.

Comenteaza