Cafenelele, hotelurile, barurile, restaurantele şi piscinele se redeschid începând de luni în Cehia, în contextul în care guvernul de la Praga continuă relaxarea măsurilor restrictive impuse pentru a combate răspândirea epidemiei noului coronavirus, transmite DPA.
India a raportat 6.767 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore - cea mai mare creștere a țării în ultimele zile a cazurilor până acum, a declarat duminică Ministerul Sănătății.
Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei a întocmit o „listă neagră” a aeroporturilor, care cuprinde ţările cu risc ridicat de transmitere a coronavirusului. Potrivit instituţiei, lista va fi actualizată regulat şi va constitui un ghid pentru zboruri şi turism.
Noul coronavirus nu și-a dezvăluit încă toate secretele pentru oamenii de știință, dar devine din ce în ce mai evident că efectele sale asupra corpului uman nu se limitează doar la plămâni. Acum, doctorii încearcă să înțeleagă dacă una dintre cele mai neașteptate ținte ale sale este chiar creierul.
Moţiunea împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie este intitulată "Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată" şi este semnată de 93 de deputaţi Pro România şi PSD. Şedinţa începe la ora 16,00, iar votul va fi dat miercuri.
Frica este unul din cele mai nocive sentimente. Acest sentiment ne poate îmbolnăvi. Autorul lucrării revoluţionare "Inteligenţa Materiei" ne învaţă cum să scăpăm de frică. Neurologul şi psihiatrul Dumitru Constantin Dulcan spune să ucidem frica din noi şi să o transformăm în bucurie.
Biserica Ortodoxă Română reacționează la decizia luată de Arhiepiscopia Tomisului de a repeta slujba de Înviere în noaptea de 26 mai. BOR transmite că este o decizie proprie, luată de arhiepiscopie în baza„ principiului autonomiei eparhiale” și că este o decizie asumată integral.
Oraşul Wuhan considerat locul de debut al epidemiei de coronavirus a efectuat într-o singură zi peste 1,4 milioane de teste. În comparaţie, România a efectuat de la debutul pandemiei 361.566 de teste.
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că 6 decembrie este data cea mai probabilă pentru alegerile parlamentare, dar a menţionat că va trebui văzut cât de puternică va fi epidemia în perioada respectivă şi dacă va permite organizarea unei campanii electorale.
Recomandări: