“Feroviarii” sunt încrezători că îl vor păstra și pe golghtereul George Țucudean, cel puțin până la finalul sezonului.
Campioana a încheiat neînvinsă cantonamentul din Turcia, unde a obținut trei victorii și o remiză.
Directorul sportiv al campioanei a dezvăluit costurile cu care se confruntă echipa clujeană.
Clubul are o "tradiție" în relaţia cu antrenorii: de fiecare dată când un tehnician primeşte asigurări că beneficiază de sprijinul conducerii, este îndepărtat în scurt timp de la echipă.
Directorul sportiv al campioanei a contrazis clauzele din contractul antrenorului, care a fost făcut public.
Deși roș-albaștrii sunt la două puncte distanță de clujeni, Daniel Stanciu crede că “feroviarii” se vor lupta cu altă formație pentru trofeul Ligii 1.
Antrenorul CFR-ului a fost din nou reconfirmat în funcție de către noul director sportiv, Daniel Stanciu.
Deși s-a vorbit despre o revenire a lui Dan Petrescu, portughezul rămâne, cel puțin pentru moment, pe banca echipei din Gruia.
CFR Cluj îşi schimbă încet încet conducerea. Campioana României a anunțat oficial noul director sportiv.
Recomandări: