Echipa naţională de tenis a României va întâlni, sâmbătă şi duminică, într-o Sală Polivalentă care se anunţă plină până la refuz, echipa Cehiei, deţinătoarea trofeului Fed Cup.
Căpitanul nejucător al echipei de tenis feminin a Cehiei, Petr Pala, consideră că întâlnirea cu reprezentativa României din cadrul Fed Cup, care va avea loc sâmbătă şi duminică la Sala Polivalentă din Cluj, e una deschisă oricărui rezultat, urmând să se vadă la final care echipă a fost cea mai bună.
Stadionul Cluj Arena va găzdui în premieră, pe 30 octombrie, un meci al echipei naţionale de ftobal feminin a României, care va întâlni Cehia, în preliminariile Campionatului Mondial din Canda, din 2015.
Poliţia cehă a anunţat, joi, că a arestat şi a pus sub acuzare 12 actuali şi foşti fotbalişti, suspectaţi de trucarea unor meciuri, informează AFP.
Cel puţin şase persoane au murit şi alte câteva au fost date dispărute, luni, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale din Europa Centrală, unde mii de locuinţe au fost evacuate, în special în Germania, Cehia şi Austria, relatează AFP.
A doua ediţie a atelierului internaţional care urmăreşte colaborarea dintre un institut sud-coreean şi universităţile europene are loc la Cluj, începând de mâine, timp de două zile, în organizarea Universităţii "Babeş-Bolyai".
Recomandări: