Sub 50 de cazuri noi cu COVID la Cluj și patru decese/ Câte teste s-au făcut

Sub 50 de cazuri noi cu COVID la Cluj și patru decese/ Câte teste s-au făcut

În spitalele din Cluj sunt internate peste șapte sute de persoane depistate cu noul coronavirus, dintre care câteva zeci se află în stare gravă la Terapie Intensivă.

Încă 44 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 în județul Cluj, conform ultimei raportări. De luni până marți s-au făcut 1.634 teste din care 759 teste diagnostic grupe de risc, 489 teste efectuate la cerere și 386 teste rapide. Până acum, la nivelul județului Cluj s-au realizat în total 507.091 de teste.

În ultima zi, în spitalele COVID din Cluj, au murit patru pacienți diagnosticați cu SARS-CoV-2, astfel că numărul celor care au pierdut lupta cu boala a urcat la 982, dintre care 617 pacienți din Cluj.

În spitalele clujene dedicate COVID-19 erau internați marți la prânz 738 de pacienți diagnosticați pozitiv, din care 672 din județul Cluj, iar la anestezie-terapie intensivă erau 73 de bolnavi. 2.316 pacienți cu noul coronavirus au fost vindecați și externați din spitalele clujene, dintre care 1.763 din județ. Rata incidenţei în judeţ a rămas marți tot la 1,18 cazuri la mia de locuitori.

Comenteaza