Risc de EPIDEMII? Românii și-au pierdut din încrederea în vaccinurile pentru COPII după pandemia de COVID

Risc de EPIDEMII? Românii și-au pierdut din încrederea în vaccinurile pentru COPII după pandemia de COVID

UNICEF atrage atenția că percepția populației cu privire la importanța vaccinurilor adresate copiilor a scăzut, în timpul pandemiei de COVID-19, în mai multe țări, printre care și România.

Un nou raport al UNICEF arată că, la nivel mondial, 67 de milioane de copii au ratat unul sau mai multe vaccinuri pe parcursul ultimilor trei ani marcați de pandemia de COVID-19, adică unul din cinci copii nu a fost vaccinat deloc.  

Percepția populației cu privire la importanța vaccinurilor adresate copiilor a scăzut în timpul pandemiei de COVID-19 în 52 din cele 55 de țări analizate de UNICEF.

Potrivit raportului ,,Starea copiilor lumii 2023: vaccinuri pentru fiecare copil”, în țara noastră importanța percepută vaccinurilor pentru copii a scăzut cu 10% după declanșarea pandemiei.

În Republica Coreea, Papua New Guinee, Ghana, Senegal și Japonia, scăderea încrederii a fost de peste o treime. În majoritatea țărilor, persoanele sub 35 de ani și femeile sunt cele care declară, de obicei, că au mai puțină încredere în vaccinurile adresate copiilor după declanșarea pandemiei.

În România, cu 13,4% mai puține persoane sub 35 de ani aveau încredere în vaccinuri după pandemie. Încrederea în vaccinuri în cazul bărbaților din România a scăzut cu 14,6%, în vreme ce încrederea femeilor s-a diminuat cu 5,7% după pandemie, scrie rohealthreview.ro.

Conform datelor CNSCBT din România, publicate în martie 2023, acoperirea vaccinală la grupa de copii 0-12 luni, născuți în iulie 2021, se situează sub 70% pentru vaccinurile din programul național de vaccinare.

„În plină pandemie, oamenii de știință au reușit să dezvolte rapid vaccinuri care au salvat nenumărate vieți. Dar în ciuda acestor progrese istorice, frica și dezinformarea referitoare la orice tip de vaccin s-au răspândit la fel de rapid ca virusul. Aceste date trag un semnal de alarmă îngrijorător. Nu putem permite ca încrederea în vaccinurile de rutină să devină o altă victimă a pandemiei. În acest caz, următorul val de decese ar putea fi cel al copiilor care suferă de rujeolă, difterie sau alte boli care pot fi prevenite”, a declarat Catherine Russell, directorul executiv al UNICEF într-un comunicat remis presei.

Potrivit datelor raportului UNICEF, un copil din 5 nu are protecție deloc împotriva rujeolei, iar 7 fete din 8 eligibile pentru vaccinarea împotriva papilomavirus (HPV), care poate provoca cancer de col uterin, nu sunt vaccinate.

Raportul mai arată că acei copii născuți chiar înainte sau în timpul pandemiei acum depășesc vârsta la care ar fi trebuit să fie vaccinați în mod normal, fiind astfel necesară luarea unor măsuri prompte pentru a-i imuniza pe cei care nu au fost vaccinați și pentru a preveni epidemiile de boli mortale. De exemplu, în 2022, s-a înregistrat un număr dublu de cazuri de rujeolă față de anul precedent. Numărul copiilor paralizați din cauza poliomielitei a crescut cu 16% în 2022 în comparație cu anul anterior.

,,În cazul în care comparăm perioada 2019-2021 cu intervalul de trei ani precedent, observăm o creștere de opt ori a numărului de copii paralizați din cauza poliomielitei, ceea ce subliniază necesitatea realizării unor eforturi de vaccinare susținute”, semnalează raportul UNICEF.

Diminuarea nivelului de încredere apare în contextul celei mai mari scăderi constante a vaccinării copiilor din ultimii 30 de ani, determinate de pandemia de COVID-19. Pandemia a întrerupt vaccinarea copiilor aproape peste tot, în special din cauza suprasolicitării sistemelor de sănătate, a redirecționării resurselor dedicate imunizării către vaccinarea împotriva COVID-19, a lipsei de personal medical și a măsurilor de izolare.

48 de milioane de copii din lume nu au primit în perioada 2019-2022, nici măcar un vaccin de rutină, fiind așa-zișii „copii cu zero doze”.

La sfârșitul lui 2021, India și Nigeria (ambele țări înregistrând un număr foarte mare de nașteri) au avut cel mai mare număr de copii cu zero doze, în timp ce Myanmar și Filipine au raportat o creștere deosebit de mare a numărului de copii care nu au beneficiat de nicio doză de vaccin.

Potrivit noilor date produse de Centrul Internațional pentru Echitate în Sănătate în scopul acestui raport, la nivelul gospodăriilor celor mai sărace, unu din cinci copii nu beneficiază de nicio doză de vaccin, în timp ce, în gospodăriile cele mai înstărite, raportul este de doar unu din 20.

Cele mai mari provocări se înregistrează în țările cu venituri mici și medii, unde aproximativ unu din 10 copii din mediul urban și unu din șase copii din mediul rural nu au beneficiat de nicio doză de vaccin. În țările cu venituri medii superioare, decalajul dintre copiii din mediul urban și cei din mediul rural este aproape inexistent.

Pentru a face față acestei crizei ce afectează supraviețuirea copiilor, UNICEF îndeamnă guvernele să își reînnoiască angajamentul privind creșterea finanțării programelor de vaccinare și să colaboreze cu alți actori pentru a debloca resursele disponibile, inclusiv fondurile rămase în urma pandemiei de COVID-19, astfel încât să accelereze și să ia măsuri prompte pentru recuperarea întârzierilor în administrarea vaccinurilor cu scopul de a proteja copiii și de a preveni izbucnirea unor epidemii de boli.

„Vaccinurile au salvat milioane de vieți și au protejat comunitățile împotriva unor epidemii de boli mortale. Știm cu toții prea bine că bolile nu cunosc granițe. Vaccinarea de rutină și asigurarea unor sisteme medicale performante reprezintă cea mai bună șansă a noastră de a preveni pe viitor pandemiile, decesele și suferințele inutile”, a declarat Catherine Russell.

Comenteaza