Restricții mai aspre în Turda, Câmpia Turzii și Gherla, plus în opt comune din Cluj. De mâine intră în SCENARIUL ROȘU

Restricții mai aspre în Turda, Câmpia Turzii și Gherla, plus în opt comune din Cluj. De mâine intră în SCENARIUL ROȘU

Municipiile Turda, Câmpia Turzii și Gherla, plus alte opt comune din județul Cluj, în care rata de infectare depășește pragul de 3 la mie, trec de miercuri în scenariul roșu de funcționare.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a aprobat prin Hotârârea emisă marți, un nou set de măsuri pentru municipiul Turda (4.09), municipiul Câmpia-Turzii (4.86), municipiul Gherla ( 4.58), comuna Ceanu-Mare (3.55), comuna Frata ( 3.89), comuna Iclod (4.50 ‰), comuna Moldovenești (4.04), comuna Recea-Cristur (3.66), comuna Țaga (4.18 ‰), comuna Tritenii de Jos (4.38), comuna Viișoara (4.87), a căror incidență a trecut de pragul de 3 la mie.

De mâine, 19 ianuarie, timp de 14 zile, toate activitățile permise în contextul pandemiei, se vor derula, în aceste localități, la capacitate de 30%, inclusiv restaurantele. Magazinele și localurile vor fi rămâne deschise până la ora 22:00. De asemenea, sălile de teatru, de cinema sau de concerte, dar și spațiile în care se vor desfășura activități sportive vor fi ocupate tot într-un procent de 30%. Concertele și festivalurile în aer liber se vor putea desfășura cu cel mult 500 de spectatori, iar la mitinguri vor putea participa doar 100 de persoane. Hotărârea nr. 17/18 ianuarie 2022, emisă de CJSU Cluj, AICI.

Comenteaza