Parcul Etnografic „Romulus Vuia” a trecut la programul de iarnă

Parcul Etnografic „Romulus Vuia” a trecut la programul de iarnă

Muzeul Etnografic al Transilvaniei anunță persoanele care doresc să treacă pragul secției în aer liber - Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia” din Hoia că, odată cu trecerea la ora oficială de iarnă, programul de vizitare a obiectivului a fost modificat.

Astfel, cei care doresc să se bucure de zilele însorite de toamnă, într-un cadru încărcat de istorie și tradiție, o pot face de miercuri până duminică, între orele 9.00-16.00, ultima intrare fiind la ora 15.00. În zilele de luni și marți parcul este închis.

În ceea ce privește secția centrală a muzeului, Palatul Reduta, de pe str. Memorandumului nr. 21, programul de vizitare rămâne neschimbat, respectiv de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00, cu ultima intrare la ora 17.00

Deschis în anul 1929, Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” este cel mai vechi muzeu etnografic în aer liber din România şi unul dintre cele mai frumoase din Europa. Parcul Etnografic se întinde, în prezent, pe o suprafaţă de peste 15 ha, expunând spre vizitare peste 50 de monumente şi obiective reprezentative pentru cultura materială din întreaga Transilvanie.

Obiectivele sunt împărţite în două sectoare principale, respectiv instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti și tipuri zonale de gospodării şi monumente de arhitectură tradiţională.

Comenteaza