NOI RESTRICȚII, de mâine, în mai multe localități din Cluj

NOI RESTRICȚII, de mâine, în mai multe localități din Cluj

Se înăspresc restricțiile în alte patru comune din județul Cluj, unde rata infectărilor cu noul coronavirus este peste pragul de 3 la mie.

Începând de joi, 20 ianuarie, alte patru comune din județul Cluj intră în scenariul roșu de funcționare, iar restricțiile se înăspresc. 

Astfel, în comunele Borșa (7.78 ‰), Cășeiu (5.65 ‰), Fizeșu-Gherlii (3.39 ‰), Ploscoș (3.21 ‰), unde rata de incidență cumulată la 14 zile a trecut de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, începând de mâine, timp de 14 zile, toate activitățile permise în contextul pandemiei, se vor derula, la capacitate de 30%, inclusiv în restaurante. Magazinele și localurile vor fi rămâne deschise până la ora 22:00. De asemenea, sălile de spectacole, dar și spațiile în care se vor desfășura activități sportive vor fi ocupate tot într-un procent de 30%. Concertele și festivalurile în aer liber se vor putea desfășura cu cel mult 500 de spectatori, iar la mitinguri vor putea participa doar 100 de persoane. Slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară.

Comenteaza