Premierul Ponta l-a informat pe preşedintele CE că intenţionează să transmită tuturor şefilor de stat şi de guvern din UE o scrisoare semnată atât de el, cât şi de preşedintele Băsescu şi liderii celor două Camere ale Parlamentului în vederea unei decizii favorabile aderării României la Schengen.
Ministrul bulgar de Externe, Nikolai Mladenov, a comentat campania britanică de descurajare a imigranţilor bulgari şi români. Mladenov a vorbit şi despre consecinţele acestei campanii asupra relaţiei dintre Marea Britanie şi Bulgaria.
Compania de internet americană Google a fost dată în judecată de peste o sută de persoane din Marea Britanie, care o acuză de monitorizarea în secret a computerelor şi telefoanelor lor mobile, informează dailymail.co.uk.
Ben Affleck a primit pentru filmul "Argo" marele premiu al Sindicatului regizorilor americani (Directors Guild of America/ DGA), la cea de-a 65-a gală a asociaţiei, care a avut loc sâmbătă seară, la Los Angeles, informează indiewire.com.
Un număr de 136 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen (SIS), printre care 51 cu mandat european de arestare, au fost găsite în ultima săptămână de poliţiştii români şi partenerii străini, în urma cooperării prin Biroul SIRENE din IGPR.
Trei persoane au fost rănite şi spitalizate sâmbătă seara, după ce un avion cu 50 de persoane la bord, aparţinând companiei româneşti Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe Aroportul Roma-Fiumicino, relatează AFP.
Comisia Europeană îi invită pe studenții de la facultățile de artă, grafică și comunicare din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și din Croația să reflecte asupra contribuției pe care o au migranții în societățile europene.
Compania Manganese Bronze, producătorul timp de peste şase decenii al emblematicelor taxiuri negre care circulă în Londra, a fost cumpărată de grupul chinez Geely, care îşi adaugă astfel o nouă marcă europeană în portofoliu, după preluarea Volvo în urmă cu trei ani, potrivit Financial Times.
România se află pe locul 25 în topul ţărilor unde se fac cele mai multe operaţii estetice, însă pe locul 17 după numărul acestor intervenţii la mia de locuitori, depăşind Arabia Saudită, Marea Britanie şi Thailanda, potrivit unui studiu internaţional pe 2011, citat de The Economist.
Recomandări: