Lucrări de întreținere pe drumul județean Sălicea – Micești – Tureni

Lucrări de întreținere pe drumul județean Sălicea – Micești – Tureni

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere ce vizează două sectoare ale drumului județean 103Z Sălicea (DJ 107R) – Micești – Tureni (DJ 103G).

Astfel, pe sectorul de drum cuprins între pozițiile kilometrice 4+000 și 9+475 se află în plină derulare lucrări de reprofilare cu adaos de piatră spartă și de așternere de strat de piatră cu cilindrare. Anterior, pe acest tronson au fost realizate șanțuri, a fost lărgită calea de rulare, în anumite zone, și au fost executate defrișări și tăieri de vegetație în vederea asigurării frontului de lucru.

În același timp, pe sectorul cuprins între pozițiile kilometrice 9+475 și 18+975 au fost recent finalizate o serie de operațiuni constând în plombări și burdușiri. La finalul acestor lucrări urmează ca pe ambele sectoare să fie turnat covor asfaltic, astfel încât drumul județean 103 Z să fie integral asfaltat.

Anterior, în cursul lunii august a acestui an, Consiliul Județean a finalizat asfaltarea unui alt sector al acestui drum, cuprins între localitatea Sălicea, mai exact intersecția cu drumul județean 107R și kilometrul 2+350 al drumului județean 103Z.

 

Comenteaza