Floreștiul investește în transportul verde. Cumpără noi stații de încărcare electrice

Floreștiul investește în transportul verde. Cumpără noi stații de încărcare electrice
| Foto: evz.ro

Consilierii locali ai Floreștiului au aprobat, joi, proiectul care prevede amplasarea unui număr de două stații de încărcare pentru vehicule electrice în comună, precum și costurile necesare pentru punerea în funcțiune a acestora, totalul investiției ridicându-se la peste 245.000 de lei.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat, în ședința CL Florești, de joi, cu unanimitate de voturi. Această investiție se adaugă altora deja derulate în cea mai mare comună din țară.

Amintim, pe lângă autobuzele electrice cumpărate de primăria Cluj-Napoca, și care vor circula prin cea mai mare comună din țară, administrația locală din Florești, condusă de primarul Bogdan Pivariu, își va îmbunătăți infrastructura de transport public cu o serie de investiții prin PNRR:

• Automat de eliberare legitimatii de calatorie – solutie de taxare, inclusiv e-ticketing/e-bilete – 2 bucăți;
• Mobilier urban inteligent – stații de autobuz inteligente, lungime 4m – 4 bucăți;
• Mobilier urban inteligent – stații de autobuz inteligente, lungime 6m – 4 bucăți;
• Dronă pentru supravegherea zonelor cu pericol de calamitati naturale – 1 bucată;
• Panouri electrice CTP – panouri informative – 6 bucăți.

Comenteaza